S-a dat startul la ridicarea mașinilor parcate ilegal. Unde nu ai voie să parchezi

Comentează

Noua lege valabilă de azi, 21 ianuarie 2017, când intră în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, spune că maşinile parcate neregulamentar pe drumurile publice pot fi ridicate din nou de autorităţi.

Ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice (partea pe care se merge efectiv cu autovehiculele) va putea fi decisă, în principal, de către poliţiştii rutieri.

„Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143 (din regulamentul Codului rutier - n. red.), când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează (...) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală", dispune actul normativ.

Ridicarea autoturismelor parcate ilegal pe drumurile publice va putea fi dispusă şi de către poliţiştii locali, aşa cum prevede hotărârea amintită. Indiferent cine decide ridicarea, aceasta se va face în baza unei dispoziţii scrise, ce va trebui să conţină următoarele informaţii:

  1. data, ora şi locul ridicării vehiculului;
  2. gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului care dispune ridicarea şi unitatea din care acesta face parte;
  3. indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
  4. menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;
  5. menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
  6. date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Când poate fi ridicată mașina:

  1. în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  2. în zona de acţiune a indicatorului de staţionare interzisă şi a marcajului de interzicere a staţionării;
  3. pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
  4. în dreptul căilor de acces ale proprietăţilor alăturate drumurilor publice;
  5. în pante şi în rampe;
  6. în locul unde este indicatorul de staţionare alternantă (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) sau indicatorul de zonă de staţionare cu durată limitată (peste durata stabilită).

Trebuie precizat că măsura ridicării automobilelor depinde de existenţa unor spaţii speciale de depozitare care să aparţină administratorului de drum sau autorităţilor locale. Din acest motiv, este posibil ca, în anumite localităţi din ţară, dispunerea ridicărilor să nu fie posibilă în practică chiar din 21 ianuarie 2017.

Oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 250 sau 375 de lei, plus două puncte de penalizare, conform Codului rutier în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru sau cinci puncte-amendă, adică 500 sau 625 de lei, plus trei puncte de penalizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Ultimele știri
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...