Salvamontiștii din Argeș au fost chemați să intervină sâmbătă pentru recuperarea unei turiste cu o probabilă entorsă la gleznă, sub refugiul Fereastra Zmeilor, dar au constatat că ”victima” avea doar două bășici.
Salvamontiștii, care erau la cea de-a treia intervenție din acea zi, spun că după ce au participat la salvarea fetiței căzută în cascada Bâlea și la acțiunea pentru recuperarea unei persoane epuizate, pe traseul Tunel Transfăgărășan-Lacul Călțun, au mers la femeia care acuza o entorsă de gleznă, car au constatat că aceasta avea doar două bășici cauzate de încălțămintea neadecvată.
Mai mult, ea a cerut să fie cărată cu targa până la mașina care era la 45 de minute de locul de unde telefonase.
“Update final (speram!) 23:48 Salvamontistii argeseni au ajuns la turista care pretindea ca are entorsa de glezna. De fapt, facuse un traseu MULT peste puterile sale, Moldoveanu dus-intors din Capra si avea… doua basici cauzate de incaltamintea neadecvata. Nu tu lanterna, nu tu hanorac. Nici ea si nici colegii de traseu. A cerut o haina de la colegii nostri,spunand textual: “Dati-mi o haina sa pun pe mine, ca ma mananca goanga (sic!). Acum, trebuie sa ma carati, ca eu nu mai merg pe jos!”. A fost carata cu targa pana la masina care era la 45 de minute de locul de unde telefonase la 112!!! Noi? Ne-am facut treaba! Dar ne intrebam daca nu cumva am ajuns sa fim luati peste picior…” scriu salvamontiștii pe pagina de facebook Salvamont Romania.