minune le poate asigura un acoperis deasupra capului. „Nu mai putem locui aici decat pana la sfarsitul lunii (n.r. octombrie). Nu avem lumina, gaz, numai apa. Nu am aragaz si nici butelie pe ce sa le gatesc copiilor. Iarna se apropie si nu vreau sa murim de frig. Numai o minune ne poate salva. Sa avem si noi o camaruta, sa iesim cu bine din iarna”, ne scria disperata Georgeta Ciobanu (32 ani).
Imediat dupa publicarea scrisorii, primarul sectorului 3, Liviu Negoita, ne-a contactat la redactie spre a veni in ajutorul „familiei din ghena”. O echipa de urgenta formata din inspectori ai Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a ajuns chiar ieri la domiciliul improvizat al familiei Ciobanu. „Este impresionant ca, in ciuda conditiilor inumane in care traiau, au reusit sa pastreze camaruta curata si ingrijita. Cei trei copii sunt frumosi si isteti. Cu totii merita o sansa, pe care Primaria sectorului 3 le-o va acorda neconditionat”, ne-a explicat directorul stefan Florin Vasile.
Familia Ciobanu a fost mutata chiar ieri in Adapostul de zi si noapte „Casa Noastra”. Celor cinci li s-a pus la dispozitie o camera spatioasa, cu patru paturi si un televizor color la care cei trei micuti vor putea urmari in voie desene animate. „Proaspetii locatari ai adapostului vor primi trei mese pe zi, copiii vor merge la cresa, gradinita si respectiv scoala, primaria urmand sa se ocupe de solutionarea problemei lor locative”, a precizat primarul Liviu Negoita.
„Ziarul Libertatea a facut o minune. Va multumim din suflet ca ne-ati salvat din situatia disperata in care eram”, ne-a spus printre lacrimi de multumire mama copiilor. (Irinel Antoniu)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI