Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra review: cel mai cel telefon pliabil

Comentează

Am scris de câteva ori până acum că piața smartphone-urilor premium din ultimii ani pare să se fi instalat într-o zonă de confort în care revoluțiile autentice sunt din ce în ce mai rare, iar salturile de la o generație la alta au devenit cu preponderență incrementale.

Avem, iată, pentru prima dată la test un smartphone pliabil Samsung care include „Ultra” în numele său, în speță Galaxy Z Fold8 Ultra. Această schemă de numire a fost introdusă prima dată în acest an pentru a-l separa pe clientul nostru de astăzi, de Galaxy Z Fold8, noul smartphone pliabil care a luat lumea cu asalt în ultimele săptămâni și despre care vom vorbi mai pe larg cu altă ocazie.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Întrebarea de bază nu mai e dacă poate face ceva cu adevărat nou, ci dacă reușește să ofere, ca de obicei, un pachet complet, suficient de solid și de bine închegat pentru a justifica investiția substanțială pe care o pretinde, mai ales într-o vreme în care prețurile pentru orice gadget sunt semnificativ mai mari decât în trecut.

După mai multe săptămâni în care a fost utilizat ca device secundar în mai toate scenariile obișnuite de zi cu zi, de la task-uri de birou și consum de conținut video la sesiuni prelungite de gaming, concluzia este una destul de nuanțată, dar, din fericire, cât se poate de clară.

Build la fel de robust ca al predecesorului

La capitolul estetic, pliabilul flagship de la Samsung adoptă un limbaj vizual conservator, care mizează pe sobrietate și pe o senzație tactilă de produs cât se poate de premium. Nu există încercări disperate de reducere a grosimii în detrimentul structurii interne sau al capacității acumulatorului. Practic, avem aceeași construcție bună de la Galaxy Z Fold7.

Cadrul este rigid, finisajele sunt executate cu mare atenție la detalii, iar îmbinările dintre sticlă și structura metalică sunt perfect fluide. Se simte ca un telefon „serios” încă din prima secundă în care este luat în mână, însă distribuția masei pe întreaga suprafață a fost gândită eficient, astfel încât utilizarea prelungită să nu devină obositoare.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Această abordare pragmatică a designului oferă o senzație de siguranță în utilizare, eliminând acel sentiment de fragilitate pe care îl au adesea produsele ultra-subțiri. Este un build funcțional, matur, care face din durabilitate un obiectiv mai mult decât realizabil. Ergonomia este și ea la înălțime, iar butoanele fizice oferă un feedback ferm.

Display gândit special pentru cei mai pretențioși

Ecranul este, fără niciun fel de îndoială, una dintre marile reușite ale acestui model și un punct de referință pentru întreaga sa categorie. Panoul integrat oferă o luminozitate maximă impresionantă, de 3.000 de niți, care-ți asigură o vizibilitate foarte bună chiar și atunci când te uiți la vreun clip pe YouTube afară, vara, în parc, fără ca culorile să își piardă din saturație sau din profunzime.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar unghiul de reflexie a luminii pe suprafața sticlei a fost redus considerabil față de generațiile anterioare. Calibrarea culorilor din fabrică este și ea precisă, oferind nuanțe naturale, neutre, fără acea suprasaturație pe care alți producători o folosesc pentru a crea un impact vizual mai mare. De asemenea, rata de reîmprospătare variabilă, de la 1Hz la 120Hz, ajustează dinamic frecvența în funcție de conținutul afișat pe ecran.

Trecerea de la scroll-ul pe vreun flux de știri la o imagine statică se face instantaneu, asigurând atât o fluiditate vizuală foarte bună, cât și o eficiență energetică ceva mai bine optimizată. Vizionarea de conținut video la rezoluție mare devine și ea o plăcere datorită contrastului excelent și redării foarte precise a detaliilor în zonele umbrite.

Camera Foto

Din punct de vedere al performanței foto și video, sistemul de camere oferă cam ceea ce promite un flagship modern: consistență și predictibilitate.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

În loc să mizeze pe postprocesare agresivă cu AI, care să accentueze artificial contururile sau să altereze culorile pentru a le face ideale pentru postările pe Instagram, senzorii foto lucrează împreună cu procesorul de imagine într-o manieră ceva mai matură și mai reținută.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Fotografiile realizate în condiții bune de lumină au un nivel foarte ridicat de detalii, un Dynamic Range extins și o redare mai fidelă a tonurilor pielii.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Atunci când lumina începe să scadă, modul de noapte intervine discret, fără a transforma cadrul nocturn într-o imagine artificial luminată, care să includă și artefacte pe ici pe colo.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Umbrele își păstrează profunzimea, iar zgomotul de imagine este controlat fără a fi distruse detaliile din textura suprafețelor.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

În plus, senzorul telephoto oferă o claritate nativă bună, permițând cadre strânse și fotografii portret reușite, fără să ai parte de distorsiuni vizibile.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Componenta video este la fel de solidă, cu o stabilizare optică care elimină eficient mișcarea specifică mersului pe jos și cu o tranziție lină a expunerii atunci când te muți din zone mai întunecare spre zone puternic luminate.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Performanță

Și iată că a venit momentul să discutăm și despre performanța lui Galaxy Z Fold8 Ultra, acolo unde telefonul își arată adevăratul potențial atunci când este supus unor sarcini de procesare la un nivel ceva mai „demanding”.

Sistemul de operare a rulat impecabil pe tot parcursul testelor sintetice, merge fără „agățări” în interfață sau timpi morți la deschiderea aplicațiilor care cer mai multe resurse din partea CPU-ului Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5. Gestionarea memoriei RAM este configurată agresiv în sens pozitiv, permițând păstrarea în fundal a zeci de procese, fără a fi nevoie de reîncărcarea acestora atunci când se trece de la o aplicație de muncă la una de divertisment.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra este cel mai scump și performant smartphone pliabil disponibil pe piață la ora actuală. Sursa Foto: Claudiu Râpan / Libertatea

Trecerea rapidă între aplicațiile de editare text, sheets, clienți de mail sau rețele sociale se face fără niciun fel de întârziere, demonstrând o integrare hardware-software la nivel de vârf. Este genul de fluiditate care devine obișnuință, mai ales atunci când ne gândim că Samsung vinde acest telefon ca pe un „campion” al productivității și al multitaskingului.

Un alt capitol la care am descoperit că telefonul excelează este comportamentul în sesiunile prelungite de gaming. Multe device-uri lansate în ultimul an reușesc să ofere performanțe de top în primele zece sau cincisprezece minute ale unui joc solicitant din punct de vedere grafic, precum PUBG sau Asphalt, după care intră în acțiune limitarea termică, iar rata de cadre pe secundă începe să fluctueze deranjant.

Rezultate teste benchmark:

PC Mark20.121
Geekbench 6 Multi-Core8.269
AnTuTu Benchmark2.775.077
3D Mark Wild Life Extreme5.664
3D Mark Solar Bay Extreme933
3D Mark Steel Nomad Light2.321

În cazul de față, sistemul de disipare a căldurii a fost dimensionat generos, permițând procesorului să-și mențină frecvențele înalte pe perioade mai lungi de timp. Chiar și în titluri complexe, cu setările grafice la maxim, experiența de joc rămâne fluidă, fără scăderi bruște de cadre sau „agățări” deranjante.

Temperatura la nivelul carcasei crește în mod natural în timpul gaming-ului, însă se stabilizează la un prag acceptabil, fără a crea disconfort termic la nivelul palmelor. Combinat cu răspunsul tactil extrem de rapid al ecranului mare și ofertant, și cu difuzoarele stereo bine calibrate, telefonul se dovedește a fi o platformă excelentă de gaming mobil.

Baterie

Într-o altă ordine de idei, toată această performanță, la pachet cu un ecran luminos, nu ar fi avut nicio valoare în viața de zi cu zi dacă autonomia bateriei ar fi fost sacrificată. Din fericire, gestionarea energiei este unul dintre punctele forte ale acestui device, și e poate pentru prima dată când chiar pot lăuda un Fold la acest capitol.

Optimizarile și eficiența CPU-ului fabricat pe o arhitectură cât se poate de modernă (3nm) își arată roadele exact în utilizarea de zi cu zi. Atunci când vorbim de un scenariu de workflow intensiv, care include navigare pe internet, streaming audio prin Bluetooth, realizarea câtorva zeci de fotografii și sesiuni scurte sau mai puțin scurte de gaming, bateria a rezistat fără probleme de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte, fără ca eu să trăiesc cu anxietatea procentelor care scad văzând cu ochii.

În condiții de utilizare moderată, în care ecranul nu este solicitat continuu la luminozitate maximă, telefonul poate atinge fără efort două zile de autonomie. Viteza de încărcare este decentă, de 45W pe fir, și 20W wireless (standard Qi 2.2), permițând alimentarea rapidă pentru a obține câteva ore de utilizare în doar 15 minute, însă e destul de clar că producătorul nu a căutat să doboare recorduri la acest capitol, și a favorizat maximizarea duratei de viață a acumulatorului de 5.000 mAh.

Android 17 cu OneUI 9

Interfața OneUI, proprietară Samsung, a ajuns la un nivel de maturitate, și renunță din ce în ce mai mult, de la an la an, la bloatware-ul nedorit și la meniurile întortocheate care caracterizau versiunile trecute. Setările sunt organizate logic, opțiunile de personalizare sunt suficient de numeroase, iar suportul software promis pe termen lung (7 actualizări majore ale sistemului de operare) oferă o garanție suplimentară că dispozitivul va rămâne securizat și actualizat pentru mulți ani. Integrarea funcțiilor bazate pe inteligență artificială este făcută și ea cu măsură, deși pot părea, la prima vedere, împinse în prim-plan ca instrumente de marketing.

Ele funcționează discret în fundal pentru optimizarea autonomiei, îmbunătățirea procesării foto și traducerea rapidă a textelor. Sunt exact cele cu care sunt obișnuiți utilizatorii de la modelele anterioare de telefoane Fold și Flip.

Totuși, o analiză obiectivă nu poate trece cu vederea minusurile sau alegerile de proiectare care ar putea deranja anumiți utilizatori. Deși carcasa oferă o rezistență excelentă la șocuri și intemperii, textura mată de pe spate poate fi destul de alunecoasă în anumite condiții, făcând utilizarea unei huse de protecție aproape obligatorie pentru cei mai puțin atenți.

Prețuri din ce în ce mai piperate

Însă, din păcate, trebuie să discutăm și despre capitolul financiar. Aici, entuziasmul e temperat brusc de realitatea în care ne aflăm. Device-ul se comercializează la un cost considerabil, aproximativ 10.000 de lei pentru varianta testată de mine (256GB + 12GB RAM) o sumă care depășește pragul psihologic al multor cumpărători. Este un preț piperat, mai ales atunci când e raportat direct la schimbările aduse față de generația anterioară.

Totuși, privind contextul economic global din ultimii ani, marcat de inflație, de creșterea costurilor componentelor din silicon și de scumpirea lanțurilor logistice, această politică de preț nu reprezintă o anomalie izolată, ci mai degrabă noul status-quo din industrie. Flagship-urile moderne s-au transformat treptat în bunuri de folosință îndelungată, iar producătorii au ajustat prețurile în consecință. Adăugăm peste toate astea și RAMPocalipsa, și avem parte de furtuna perfectă, una care va marca prețurile tuturor produselor tech în viitorul apropiat.

Conectivitate

Pe partea de conectivitate, telefonul oferă tot ce este mai nou în materie de standarde wireless. Modemul integrat asigură viteze mari la download și upload, chiar și în zone cu acoperire celulară mai slabă, iar latența redusă este vizibilă imediat în apelurile pe Zoom, Teams sau Meet, dar și în jocurile multiplayer. De asemenea, modulele Bluetooth și Wi-Fi funcționează așa cum trebuie, asigurând o asociere rapidă și o conexiune stabilă la căștile fără fir sau routerele de nouă generație.

Un alt detaliu care personal mi s-a părut că merită apreciat și menționat e performanța sistemului haptic. Motorul de vibrație oferă un feedback extrem de precis și scurt, care completează excelent interacțiunea cu interfața grafică. Este un detaliu aparent minor, dar care contribuie masiv la percepția de produs premium și la confortul general în utilizare.

Concluzie

În concluzie, avem de-a face cu un smartphone care construiește peste fundația excelentă pusă de predecesorii săi, care nu face nici un compromis, mai ales la capitolele esențiale. Ecranul e de o calitate foarte bună, sistemul de camere e foarte precis, performanțele sunt excelente în gaming, iar pe autonomia bateriei te poți baza în orice situație. Toate aceste lucruri creează împreună un pachet pe care oricine și l-ar dori.

Nu este un telefon ieftin și nici nu vrea să fie, iar prețul ridicat va reprezenta fără îndoială principalul obstacol pentru mulți potențiali cumpărători. Însă, pentru cei care caută un instrument de lucru și de entertainment cât mai complet, capabil să se mențină la un nivel înalt pe parcursul mai multor ani, cel puțin din punct de vedere al performanței, Galaxy Z Fold8 Ultra justifică investiția prin calitatea build-ului și prin versatilitatea pe care o oferă zi de zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!