De ce 2025 e anul perfect să-ți cumperi un smartphone pliabil și de ce sunt entuziasmat de noile lansări Samsung

Comentează

Cea mai importantă întrebare din jurul smartphone-urilor pliabile este deja veche de ceva ani buni.

Dacă la început toată lumea se întreba dacă nu cumva tehnologia de ecran e prea nouă pentru un upgrade atât de atât de important pentru cel mai folosit device din viața noastră de zi cu zi, acum deja există o maturitate pe acest segment, iar cel mai bun exemplu în acest sens e direcția pe care Samsung a ales s-o parcurgă în ultimii ani.

Încă de la început, atunci când a înlocuit prezentarea gamei Note cu lansările Z Fold și Z Flip, Samsung a pariat „big time” pe pliabile, indiferent dacă majoritatea industriei abia încerca apa cu degetele.

Astăzi vorbim deja de un format care aproape c-a intrat în mainstream, smartphone-urile care se pliază fiind din ce în ce mai prezente în buzunarele consumatorilor, fie că vorbim de un format Flip, compact, fun și numai bun pentru o experiență casual, sau dacă vorbim despre performanța de top a formatului Fold, potrivit pentru cei care au nevoie de un spațiu de productivitate cu ceva în plus față de oferta obișnuită.

Samsung Galaxy Z Fold7 și Z Flip7 se lansează foarte curând

Ei bine, suntem deja la începutul lui iulie, iar lansările gamelor Z Fold7 și Z Flip7 sunt foarte aproape. De această dată, toate semnele din partea Samsung par că merg spre noi variante „Ultra” ale acestor device-uri, adică smartphone-uri cu specificații de top, similare cu ce vedem la vârful de gamă al seriei Galaxy S, respectiv S25 Ultra.

De obicei, un Ultra se remarcă printr-un procesor de top, asamblat într-un pachet completat de o cameră high-end. Deși CPU-urile de până acum s-au ridicat la nivelul scontat, camerele de pe gamele Z Flip și Z Fold au pus accent mai puțin pe performanța fotografică. E foarte posibil ca anul 2025 să fie cel când acest lucru se va schimba.

Cum spuneam, semnalele care vin dinspre Samsung sunt bune, și se pare că vom avea parte de un salt important în ceea ce privește telefoanele pliabile ale producătorului. Însă ce ne facem cu modelele lansate în vara lui 2024, acum aproape un an? Ei bine, acestea încă reprezintă o opțiune excelentă, una care vine la un preț destul de bun.

Specificații de top și pentru modelele de anul trecut

Nu numai că Galaxy Z Fold6, de exemplu, e un telefon excelent care vine echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3, acesta poate fi achiziționat în perioadele de promoții sau la Live Shopping-uri la un preț mai mic decât era în perioada lansării.

Însă hai să enumerăm și alte motive pentru care ai alege un astfel de telefon în 2025, fie că decizi să cumperi smartphone-uri care pot fi lejer încadrate pe segmentul best-buy, precum Galaxy Fold6 și Galaxy Flip6, fie că decizi să aștepți împreună cu mine ca să vezi ce înseamnă cu adevărat Ultra atunci când va fi anunțată noua generație.

Unul pentru business, altul pentru distracție

Cele două pliabile Samsung se adresează către două segmente diferite de public. Imaginează-ți, dacă vrei, un om important îmbrăcat la costum, care stă pe o bancă lângă un tânăr din Generația Z veșnic conectat la rețele sociale, sau streaming de muzică și conținut video.

Asta ar fi cea mai ușoară modalitate de a descrie gamele Galaxy Fold și Galaxy Flip.

De altfel, ar mai fi un lucru pe cât de interesant, pe atât de important de notat aici. Unul dintre principalele motive pentru care utilizatorii aleg un pliabil Samsung este chiar factorul său de formă inedit, spune un sondaj realizat la comanda companiei.

Pur și simplu e un gadget futurist care e disponibil deja pe piață și care funcționează la fel de bine ca oricare alt telefon „convențional”.

Galaxy Z Fold, perfect pentru gaming

Însă dacă ar fi să diferențiem și mai bine cele două modele, este clar că un utilizator care s-ar orienta către Galaxy Z Fold ar face asta, mai degrabă, datorită dimensiunilor generoase ale ecranului depliat.

Și aș mai putea da un motiv destul de bun aici, care nu a fost menționat de prea multe ori, însă care îmi pare un atuu extrem de important mai ales pentru cei care preferă să-și petreacă timpul liber jucându-se.

Prin prisma display-ului mare, majoritatea titlurilor de tip shooter, așa cum e PUBG, de exemplu, sunt mai ușor de jucat și ai parte în mod clar un avantaj pe măsură.

AI pentru toată lumea

Dar să trecem mai departe. Inteligența Artificială, din nou, este una dintre funcțiile de pe telefoanele mobile care a debutat la nivel mondial tot prin Samsung, atunci când au fost integrate aceste unelte, în premieră, pe gama Galaxy S24.

Desigur, Galaxy Z Fold6 și Z Flip6 au urmat, iar ele vin echipate cu Galaxy AI care te ajută să transcrii înregistrări audio, să-ți organizezi mai bine mailurile, să scoți din poze persoane sau obiecte nedorite și chiar să ai parte de o traducere în timp real atunci când vorbești la telefon, inclusiv în limba română.

Cele două telefoane lansate anul trecut au primit de curând și un refresh software, iar update-ul la OneUI 7 și Android 15 este disponibil chiar acum pentru utilizatori.

Ba mai mult, ne aflăm deja la începutul programului Beta pentru OneUI 8 și Android 16, deci, cei interesați de early adopting pot testa curând și versiunea următoare a sistemului de operare.

Însă, ce este important de notat în acest caz este faptul că cele două telefoane beneficiază acum de un look de 2025, același care e prezent pe cele mai recente modele lansate de Samsung.

Gama Z Flip, sau democratizarea smartphone-urilor „clamshell”

Mi se pare că am vorbit destul de mult de Galaxy Z Fold6 până acum și despre tot ce poate oferi și nu am vrea ca Z Flip6 să se simtă neglijat.

Acesta este, în continuare, un campion al smartphone-urilor de tip „clamshell” și aduce cu sine o cameră mai mult decât decentă, chiar dacă e vorba despre doar doi senzori foto, un format compact, extrem de portabil, dar și un ecran AMOLED superb care e numai bun pentru consum de conținut multimedia.

E un telefon mai puțin „serios” în cel mai bun sens al cuvântului, reprezentant al unei game care se vinde din ce în ce mai bine și vine cu din ce în ce mai multe upgrade-uri.

Samsung a pariat pe pliabile încă din prima zi

De altfel, de aici și titlul acestui material, de ce 2025 e anul perfect ca să-ți cumperi un telefon pliabil, cu atât mai mult unul de la Samsung. În afară de faptul că e unul dintre cei mai mari producători de tehnologie din lume, compania sud-coreeană a fost și una dintre singurele care a plusat enorm pe acest segment al pliabilelor încă de la început.

Și dacă la vremea respectivă pariul însemna mai mult o dedicație specială pentru segmentul de „early adopters”, ei bine iată că acest form-factor aproape c-a intrat în mainstream.

Generațiile de Z Flip și Z Fold au devenit din ce în ce mai bune, au perfecționat an de an tot ce înseamnă tehnologie de display și balama de închidere/deschidere, și putem să spunem că s-a ajuns la un nivel la care nici nu mai încape vreun semn de întrebare despre durabilitatea unui astfel de smartphone.

Vorbim aici despre telefoane robuste, care se simt robuste și care s-au dovedit a fi robuste, în timp. Variantele pliabile din 2024 pot reprezenta o alegere excelentă și acum la mijlocul lui 2025.

Un nou tip de „Ultra” se apropie

Însă, cum spuneam și la început, va fi foarte interesant de văzut ce va lansa Samsung în viitorul foarte apropiat, cum vor arăta și cu ce vor veni echipate modelele Galaxy Z Fold7 și Z Flip7, mai ales că avem deja parte de un teaser care spune destul de explicit să ne așteptăm la o catalogare de tip „Ultra”.

Ca de obicei, om trăi și om vedea cu ce avem de-a face, iar un review pentru acestea vei putea citi după lansare chiar aici la noi pe site-ul Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!