Dupa aproape un an de zile de la despartirea Sandei Ladosi de omul de afaceri Stefan Tache, timp in care cei doi au ales sa mearga pe drumuri diferite, cantareata a inceput sa tatoneze din nou terenul. Ladosi intentioneaza sa se impace cu Tache, pentru ca il considera cel mai deosebit om pe care l-a intalnit si alaturi de care a avut cea mai frumoasa relatie.
Sanda Ladosi si Stefan Tache au trait o frumoasa poveste de dragoste vreme de sase ani, s-au despartit fara prea mult tam-tam si au pastrat, intre timp, o stransa relatie de amicitie.
De cand a devenit o femeie libera, Sanda Ladosi a tot fost intrebata daca exista o alta persoana in viata ei. Ea a negat tot timpul acest lucru, s-a refugiat in munca si, in mod special, la sala de fitness, unde a reusit sa-si impuna un alt mod de viata si un regim special. A slabit mult si arata din ce in ce mai bine, insa gandul ei este tot la Tache.
E posibil ca cei doi sa-si reia relatia in curand, avand in vedere ca Sanda are o parere extrem de buna despre cel alaturi de care a trait timp de sase ani de zile. “E posibil sa ma impac cu Stefan… Acum tatonam terenul pentru a reinnoda relatia. Pentru mine, Stefan a fost clar cel mai deosebit om pe care l-am intalnit si am avut cea mai buna relatie cu el. Am fost timp de sase ani impreuna si el corespunde tuturor cerintelor mele! Este vesel si intelegator si este un om care face compromisuri langa mine, intelegandu-mi cariera. Vorbim mereu la telefon…”, ne-a declarat Sanda Ladosi.
„Cuplata” cu un arab
Cantareata a filmat recent un nou videoclip, la piesa “Khalini”, pentru care a colaborat cu Jamal, un libanez care a dat o tenta mai exotica melodiei. Pentru ca piesa – al carui clip s-a ridicat la suma de 5.000 de euro – este cu influente orientale, s-a vehiculat ca Ladosi s-a apucat de cantat manele, ba chiar s-a scris despre faptul ca ar avea mai mult decat o relatie profesionala cu Jamal.