Sânziene 2016 (Drăgaica). Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeiţe, ce formează alaiul nupţial al zeiţei Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureş sau Bucovina) sau Drăgaica (aşa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui şi marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitaţie la bucurie. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundităţii şi prezenţă binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac – aflăm din „Comoara satelor” de Ion Ghinoiu.

Marea Britanie iese din UE!

Sânziene 2016 (Drăgaica). Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).

Sânziene 2016 (Drăgaica). Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Să. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii
Recomandări
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii

Sânziene 2016 (Drăgaica). Tradiții și superstiții de Sânziene

În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlnesc practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.

Dacă se întâmplă să vezi o furnică roșie în ziua de Sânziene înseamnă că vei avea parte de mult noroc. Iar dacă vei găsi o furnica în portofel, nu-i face rau, căci îți va aduce mulți bani.

Sânziene 2016 (Drăgaica). Ce minuni sunt posibile în noaptea de Sânziene. Tradiții și superstiții

În dimineață de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strâng buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.

Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.

CORESPONDENȚĂ DIN HERSON. Un fost prizonier la ruși povestește ororile: electroșocuri, bătăi, „un terci cu apă o dată pe zi și în loc de alarmă, imnul Rusiei”
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DIN HERSON. Un fost prizonier la ruși povestește ororile: electroșocuri, bătăi, „un terci cu apă o dată pe zi și în loc de alarmă, imnul Rusiei”

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și sunt păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încing peste șale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spală pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprind focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciumă și se strigă jurul focurilor.

Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate se pun flori mirositoare pe morminte.

Sânziene 2016 (Drăgaica). În noaptea de Sânziene se deschid Cerurile. Ce poți vedea la ora 00.00


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Observatornews.ro
Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
FANATIK.RO
Cât de periculoasă este, de fapt, folia de aluminiu pentru gătit. Avertismentul specialiștilor
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
Orangesport.ro
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză