Tragedia de la Smolensk | Polonia a marcat șapte ani de la prăbușirea aeronavei prezidențiale

Comentează
Arhiva foto

Zi neagră în istoria Poloniei, țară care marchează astăzi șapte ani de la tragedia în urma căruia președintele de atunci al țării Lech Kaczynski a decedat, alături de Prima Doamnă și alți 94 de oficiali polonezi de rang înalt, relatează AP.

Polonia a marcat astăzi prin ceremonii religioase și depunerea unor coroane de flori șapte ani de la prăbușirea în Rusia a aeronavei prezidențiale. Tragedia de la Smolensk rămâne una dintre cele una dintre cele mai mari din istoria țării.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, la putere), condus de fratele geamăn al defunctului preşedinte, Jaroslaw Kaczynski, a organizat ceremonii de comemorare a uneia dintre cel mai mari tragedii din istoria ţării.

Jaroslaw Kaczynski a depus o coroană de flori în culorile naţionale, alb şi roşu, la Palatul prezidenţial din Varşovia, imediat după ora locală 8.41 (9.41, ora României), ora la care s-a prăbuşit aeronava prezidenţială, pe 10 aprilie 2010, pe un aerodrom din Smolensk, în Rusia. Mulţimea adunată la faţa locului s-a rugat împreună cu el.

În aceași timp, preşedintele Andrzej Duda şi Marta Kaczynska, fiica cuplului prezidenţial defunct, au depus luni flori la mormântul din marmură din Catedrala Wawel din Cracovia.

Șapte ani de la tragedia de la Smolensk

Pe 10 aprilie 2010, un avion polonez în care se afla președintele polonez Lech Kaczynski, soția sa și alți înalți responsabili politici și militari polonezi, în total 96 de persoane, s-a prăbușit la Smolensk, în vestul Rusiei. Delegația poloneză se deplasa la ceremoniile prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, în urma căruia 22.000 de ofițeri polonezi au fost masacrați.

Fratele președintelui Kaczynski a pus la îndoială concluziile experților potrivit cărora a fost vorba despre un accident și a alimentat numeroase teorii ale conspirației. O comisie guvernamentală specială care reanchetează prăbuşirea urmează să-şi prezinte concluziile în urma tragediei.

Jaroslaw Kaczynski a acuzat că prăbuşirea aeronavei prezidenţiale ar fi fost cauzată de un act criminal al ruşilor şi Guvernului polonez de la acea vreme, condus de rivalul său Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European, al cărui realegere a încercat să o împiedice.

Recent, Parchetul polonez a transmis că va inculpa controlori de trafic aerian ruși pentru că au provocat în mod “voluntar” tragedia aeriană de la Smolensk din 2010.

O nouă analiză de probe, printre care înregistrări de conversații între echipajul avionului prezidențial și turnul de control de la Smolensk, "le-a permis procurorilor să formuleze noi capete de inculpare împotriva a doi controlori de trafic aerian, cetățeni ai Federației Ruse, precum și a unei a treia persoane care se afla atunci în turnul de control", a declarat, în urmă cu o săptămână, procurorul general adjunct, Marek Pasionek.

Cei doi controlori ruși au fost deja inculpați de Parchetul polonez în 2015, unul pentru "că a provocat pericolul direct al unei catastrofe aeriene", iar al doilea "pentru că a provocat neintenționat o astfel de catastrofă".

Rusia nu a restituit epava avionului

Parchetul a informat de asemenea că fragmente ale aparatului de zbor vor fi trimise în mai către patru laboratoare străine, printre care unele din Marea Britanie și Spania, pentru a verifica dacă prăbușirea avionului ar fi putut fi provocată de explozibili. În acest sens, justiția poloneză va efectua exhumarea corpurilor tuturor victimelor pentru a stabili cauza morții lor.

Polonia cere fără succes Rusiei să restituie epava avionului. Moscova susține că acest lucru nu va fi posibil până când justiția rusă nu își va încheia propria anchetă judiciară. Pentru Varșovia, epava are o valoare simbolică, însă ea este în primul rând o probă majoră care ar putea permite să se stabilească dacă prăbușirea a fost un accident sau rezultatul unui atentat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!