Sfântul Cuvios Ilarion a trăit pe vremea lui Leon Isaurul (717-741) și a fiului său Constantin Copronim (741-775). A fost preot și ales egumen al Mănăstirii Pelechit. În timpul tulburărilor iconoclaste, călugării acestei mănăstiri au fost torturați, după ce li s-au incendiat chiliile, și duși cu forța într-o închisoare din Efes. Sfântul Ilarion a murit în acea temniță, mărturisind dreapta credință. Sfântul Cuvios Ilarion și alți 42 de monahi, după ce au fost torturați, au fost exilați în Efes. Sfântul Ilarion a murit în acea temniță, mărturisind dreapta credință.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni, care a fost stareț la Mănăstirea Triglia (lângă Constantinopol). Sfântul Cuvios Ştefan a fost obligat să renunțe la dreapta credință și la cinstirea sfintelor icoane, dar s-a împotrivit și pentru aceasta a fost supus la chinuri și apoi exilat. A trecut la cele veșnice în exil.

SĂRBĂTORI RELIGIOASE 28 MARTIE

Calendarul Ortodox: Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, și Ștefan, făcătorul de minuni
Calendarul Greco-catolic: Sf. cuv. Ștefan Taumaturgul; Sf. cuv. Ilarion cel Nou
Calendarul Romano-catolic: Fer. Renata, m.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.