Calendarul creştin-ortodox pomeneşte în data de 4 martie pe Sfântul Gherasim de la Iordan. Născut în Licia (Asia Mică) din părinți creștini, acesta a intrat de tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt.
Sfântul Gherasim a mers în Palestina unde a întemeiat o mănăstire într-un loc retras lângă Iordan. În mănăstirea sa, monahii se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta și duminica participau la sfintele slujbe și se împărtășeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de viețuire, cenobitic (obște) și idioritmic (de sine), specifice comunităților monahale din pustia Egiptului.
Datorită blândeții sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat și de fiarele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit și l-a vindecat, scoțându-i un ghimpe din picior, îl asculta și-l însoțea întotdeauna, scrie Agerpres. După ce a plecat Sfântul Gherasim la Domnul, leul a mers la mormânt și a murit deasupra acestuia. Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul a avut suflet cuvântător, ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viață, ci și după moarte. Dar și pentru a arăta câtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai.
Tot astăzi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, frați, care au pătimit în timpul împăratului Aurelian (270-275). Când împăratul a trecut prin orașul Ptolemaida din Fenicia (Liban), Pavel s-a însemnat cu Sfânta Cruce pe frunte. Văzându-l, împăratul l-a supus la chinuri.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE: Sfinţi pomeniţi pe 4 martie
Calendarul Ortodox: Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana
Calendarul Greco-catolic: Sf. cuv. Gherasim de la Iordan
Romano-catolic: Sf. Cazimir, rege
Sursa foto: www.crestinortodox.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro