Preşedintele francez a primit încă o scrisoare de ameninţare cu moartea care conţinea şi un glonţ de la o puşcă de vânătoare.
"Nu te-am uitat! Regele şi clanul său vor dispărea de pe faţa pământului. Principala ţintă sunt fiul regelui, 3 senatori, 4 deputaţi, un ministru şi un judecător". Acesta este mesajul primit de preşedinte, fiind chiar a treia ameninţare cu moartea de anul acesta, după cele de la sfârşitul lunii februarie şi, respectiv, începutul lunii aprilie.
Misiva a fost interceptată de către serviciile de securitate care au afirmat că "pare similar celor precedente" care au fost trimise preşedintelui Nicholas Sarkozy şi altor oficiali francezi.
După investigaţii, s-a aflat că scrisoarea, care conţinea un cartuş mare provenit de la o puşcă de vânătoare, a fost trimisă din regiunea Montpellier şi că a fost semnată de "combatanţii din celula 34".
Mai multe personalităţi politice, aparţinând în special partidelor de dreapta, au fost ameninţate în decursul anilor 2007 - 2009. Pedeapsa primită în Franţa pentru această infracţiune este de trei ani de închisoare şi o amendă în valoare de 45.000 de euro.