Șase poziţii de yoga care ne ajută să slăbim

Comentează
Arhiva foto

Practicarea yoga de cel puțin 3 ori pe săptămână este, în opinia specialiștilor, cea mai eficientă metodă prin care putem scădea semnificativ nivelul hormonilor de stres și putem combate kilogramele în plus care ne dau atâta bătaie de cap şi chiar să ne modelăm corpul şi să ne tonifiem musculatura.

Până şi studiile realizate de doctorul Alan Kristal din Seattle, pe un eșantion de 15.000 de adulți de peste 50 de ani, arată că persoanele supraponderale care au practicat yoga cel puțin o dată pe săptămână timp de 4 sau mai mulți ani au pierdut, în medie, 2,27 kg, în timp ce persoanele care nu practicau yoga s-au îngrășat în medie 6,12 kg.

Profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, consideră că există 6 poziții de yoga pentru începători care ne vor ajuta, în timp, să ne echilibrăm nivelul hormonal și chiar să slăbim considerabil fără prea mare efort. Pot fi abordate toate posturile într-o zi sau alternativ, după cum permite timpul personal.

1.Postura Triunghiului (Trikonasana)

Arhiva foto

Această postură îmbunătăţeşte zona taliei şi ajută treptat la eliminarea părţii laterale a grasimilor depuse pe centura abdominală, pe care o şi tonifică, împreună cu musculatura picioarelor şi a umerilor. Putem adopta această postură, astfel:

-se departează picioarele în lateral, cu tălpile paralele, apoi se răsuceşte mai întâi talpa dreaptă către exterior

-se ridică braţele în lateral, la nivelul umerilor şi pe expir se apleaca trunchiul spre dreapta

-braţul stâng va ajunge perpendicular pe tavan, în timp ce braţul drept va fi perpendicular pe podea

-capul rămâne fie în prelungirea coloanei, fie se rasuceşte uşor astfel încât privirea să ajungă la un unghi de 45 grade cu degetele mâinii stangi

-se respiră normal, de voie şi se menţine poziţia, în funcţie de posibilităţi, între 30 secunde şi 4 minute

-revenirea se face lent şi, după aproximativ 30 secunde, timp în care coloana şi muşchii revin la normal, se va face postura exact opus practicii anterioare

-timp total de practică - între 2 şi 10 minute

-recomandată în special celor care au scolioză

2. Postura lui Shiva dansând (Natarajasana)

Arhiva foto

Ajută foarte mult la accelerarea arderii grăsimilor din corp, prin activarea focului digestiv, asigurând stabilitate şi graţie fizică, flexibilizând coloana lombară, întărind muşchii picioarelor, feselor, bratelor şi spatelui;

-stăm pe talpa stângă, ca bază, şi prindem cu palma dreaptă fie glezna, fie talpa piciorului drept, al cărui călcâi îl depărtăm cât mai mult de fese

-ne aplecăm în faţă, ridicând piciorul cât de sus putem şi ne permite antrenamentul sau flexibilitatea

-privirea se îndreaptă într-un punct fix, înainte;

-respiraţia este normală pe durata practicii;

-se menţine postura pentru minim 30 secunde;

-se revine în control;

-se practică postura pe partea opusă

3.Postura cobrei (Bhujangasana)

Arhiva foto

Această postură întinde musculatura abdominală şi remodelează forma abdomenului. Este una dintre cele mai bune asana de practică atunci când vine vorba de eliminarea stresului (unul din principalii factori, care duc la îngrăşare), întrucât reglează activitatea cortizolului (hormonul stresului), reducând după doar 3 minute de practică nivelul acestuia. Este benefică şi pentru flexibilizarea coloanei în zona lombară, dar este interzis să fie practicată în cazul discopatiilor lomabare cu deplasarea vertebrelor către în faţă. Întăreşte musculatura braţelor, a spatelui şi reduce curbura coloanei cifotice (cocoaşa).

Bhujangasana se practică în felul următor:

-culcat pe burtă şi cu picioarele relaxate, se asează braţele aproximativ sub zona umerilor

-pe inspir, se ridică trunchiul, îndoind coloana, în special în zona lombară

-dacă jena din timpul practicii, în zona lombară, este foarte mare, atunci se ajustează postura şi se deplasează palmele mai în faţă şi mai în lateral, până când ne simţim suficient de confortabil

-se pastrează postura între 1 şi 5 minute

-Revinirea din postura se face încet şi se rămâne aproximativ jumătate de minut culcat pe burtă, pentru a da timp şi spaţiu coloanei şi muşchilor să revină la normal

4.Postura cleştelui (Pascimottanasana)

Arhiva foto

Actionează intens pe mărirea focului digestiv, dar şi pe vitalitate, lungeşte ligamentele picioarelor şi trunchiul, ajustând poziţia corpului şi facând-o elegantă şi suplă. Dă un impuls creierului şi subconştientului pentru a nu mai depune grăsimi în zona abdominală şi pe coapse, reducând treptat depunerile de pe abdomen.

Postura creştelui se practică, astfel:

-picioarele sunt aşezate pe podea cu genunchii întinşi

-se apleacă trunchiul şi, pe cât posibil, se prind degetele de la picioare sau tălpile cu palmele

-pe parcursul practicii, corpul este cât mai relaxat, fără muşchi încordaţi, efectele posturii venind mai mult din întinderea ligamentelor şi a trunchiului, nu prin activarea musculaturii

-se menţine postura între 1 şi 5 minute

5. Postura lui Matsyendranath (Ardha Matsyendrasana)

Arhiva foto

Este excelentă, la rândul ei, pentru flexibilitatea coloanei (vertebrele 4 şi 5 lombare), reduce grăsimea de pe abdomen şi de pe centura abdominală, dă supleţe şi graţie trunchiului, reglează activitatea tiroidei, care este responsabilă de o mulţime de efecte negative asupra greutăţii în cazul proastei funcţionări.

Se practică în felul următor:

-se îndoaie piciorul stâng pe podea şi dreptul vine cu talpa lângă genunchiul stâng

-se răsuceşte trunchiul spre dreapta, cu palma dreaptă jos pentru sprijin şi se menţine spatele drept, dar răsucit

-sntebratul stâng vine pe coapsa dreaptă

-capul se răsuceşte spre umărul drept

-se menţine postura pentru minim 1 minut

-se revine uşor din postură şi când ne simţim confortabil, intrăm în postura polară şi opusă celei pe care tocmai am practicat-o

6.Postura lumanarii (Sarvangasana)

Arhiva foto

Este considerată a fi un panaceu universal în practica tradiţională, fiind cunoscută şi ca Regina Asanelor. Este numărul 1 în reglarea activităţii tiroidei, ca abordare holistică, însă pentru aceasta este necesară o practică de minim 20 minute pe zi, cu consecvenţă. Este cunoscută şi ca postura anti-ageing. Este interzisa celor care au probleme cervicale majore, dezlipiri de retină, hipertensiune, probleme cardiace, probleme cu vasele sanguine la nivelul capului, sinuzite și altele.

Postura se realizează astfel:

-din poziţia culcat pe spate, se ridică picioarele şi trunchiul la vertical

-spatele se sprijină cu ajutorul palmelor în mod ferm

-interzis a se mişca capul în timpul practicii

-pe cât posibil, bărbia se află poziţionată în furca sternului

-se menţine poziţia între 30 secunde şi 5 minute, în funcţie de posibilitatea personală

-revenirea se face încet şi în control, rămânând pe podea pentru aproximativ un minut, lăsând astfel timp circulaţiei sanguine să revină la normal în întregul corp

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!