Delegatia Permanenta a PSD a decis ieri modificarea Legii electorale, prin introducerea votului uninominal la Senat si reducerea numarului de parlamentari cu 20%. Totodata vor fi schimbate atributiile celor doua Camere astfel incat acestea sa nu mai fie o copie functionala a celeilalte. Cele doua propuneri privind reforma institutionala vor fi discutate vineri si cu presedintele Ion Iliescu cand se va intalni cu membrii Delegatiei Permanente a PSD.
Reducerea numarului de parlamentari este justificata, in opinia liderului PSD, Adrian Nastase, de datele ultimului recensamant, dar si de necesitatea reducerii cheltuielilor la nivelul Parlamentului.
Nastase a anuntat ca PSD va sustine si propunerea, discutata la nivelul Camerei Deputatilor printr-o initiativa legislativa de redistribuirea voturilor la nivelul judetelor si nu la nivel de tara. „Este clar ca este mult mai normal ca resturile electorale respective sa fie gestionate la nivel de judete si nu la nivel national. In felul acesta nu vom mai avea la Tulcea sau la Braila reprezentanti ai UDMR,,.
In ceea ce priveste o eventuala remaniere guvernamentala, Adrian Nastase a declarat ca aceasta nu ar face decat sa creeze probleme si nu ar conduce la schimbari de substanta. „Remanierea ca atare, din punctul meu de vedere, la acest moment, nu ne aduce castiguri deosebite. Sunt unii care nu inteleg exact ce inseamna remaniere si prin remaniere inteleg reforma administrativa, schimbari de substanta. Prin remaniere nu se schimba nimic de substanta, se schimba doar persoanele. Remanierea inseamna ca in formula guvernamentala actuala se schimba o persoana care este ministru cu o alta care este ministru,,.