VIDEO | Scandal între medici cu pacientul pe masa de operație. "Dă, bă, telefon la poliție! Spune că un intrus a intrat în civil în sala de operație"

Comentează

Un scandal de proporții a avut loc ieri dimineață la Secția de Urologie, de la Spitalul din Craiova. Un medic, Mugur Liviu Riza, concediat în octombrie anul trecut pentru dese abateri disciplinare.

Omul a fost reîncadrat, dar este acuzat de colegi că tot nu respectă normele din spital. El a intrat îmbrăcat în civil într-o sală de operație unde un coleg se afla pe punctul de a începe intervenția chirurgical, a anunțat ziaruldecraiova.ro.Pe imagini se vede cum doctorul Riza intră îmbrăcat în pantaloni și un pulover, în timp ce restul cadrelor medicale au halate speciale, bonete, mănuși și fețele acoperite cu măști. Pe masa de operație se afla un pacient cu un diagnostic grav, de tumoră renală."Eu am participat la operație pentru a-l asista pe un alt coleg. Pacientul era pe masa de operație, sterilizat și anesteziat", a povestit prof. dr. Paul Tomescu, șeful Clinicii de Urologie.În timp ce cadrele medicale îl roagă de doctorul Riza să nu mai intre îmbrăcat nesterilizat în sală, medicul intră și iasă ignorând total actul medical. Conversația se desfășoară în timp ce alți medici și asistenți se pregătesc să înceapă operația.

A venit poliția

Medic: Nu mai intra în sală, în civil, te rog.Dr. Mugur Riza: Ce zici, mă? Prof.dr. Paul Tomescu: Să nu mai intri îmbărcat așa în sală. Dă, bă, telefon la poliție, dă telefon la poliție. Spune că un intrus a intrat în civil în sala de operație! "Intră în fiecare zi. A intrat și ieri și alaltăieri și astăzi. Intră îmbrăcat civil în blocul operator, în sălile de operații. A intrat și la Chirurgie 1, în clinică la profesorul Gerogescu. Intră și face scandal, omul nu judecă. Ce poate să motiveze o persoană care face așa ceva? Este un pericol biologic, în primul rând. Vedeți ce se întâmplă pe la „Marius Nasta” și pe la alte clinici. Este pericol să se intre așa în saloane, dar în sălile de operație. Toată lumea e speriată, inclusiv epidemiologi, conducerea spitalului. Este inadmisibil!", a povestit șeful Clinicii. Scandalul a continuat însă cu alți medici, astfel că Mugur Riza a solicitat ajutorul polițiștilor de la Secția 2 pentru că ar fi fost înjurat de un coleg."Colegii s-au deplasat la fața locului, dar nu au fost nevoiți să intervină și niciun nu au aplicat vreo sancțiune contravențională”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dolj.Incidentele nenumărate au ajuns și la nivelul conducerii spitalului.“Evenimentul de astăzi intră în Comisia de disciplină. Avem deja patru reclamații asemănătoare”, susține dr. Eugen Georgescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova. Doctorul Mugur Riza a fost concediat anul trecut în luna octombrie ca urmare a numeroaselor abateri disciplinare dovedite în Comisia de disciplină a unității medicale. Acesta a atacat în instanță concedierea și magistrații i-au dat câștig de cauză chiar la sfârșitul lunii trecute. Dacă abaterile disciplinare vor continua, doctorul riscă să fie din nou concediat. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește