„Facem cercetări în birourile Samsung Electronics”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al parchetului, fără alte precizări.

Potrivit presei locale, compania sud-coreeană este suspectată că i-a plătit până la 2,8 milioane de euro dnei Choi Soon-Sil, o prietenă de 40 de ani a președintei, pentru a finanța cursurile de echitație ale fiicei sale în Germania.

Dna Choi a fost arestată pentru fraudă și abuz de putere. Ea este acuzată că ar fi profitat de relațiile sale de prietenie cu președinta Park Geun-Hye pentru a constrânge mari companii precum Samsung să facă donații unor fundații dubioase, fonduri de care ea se servea apoi în scopuri persoanele.

Samsung a declarat că colaborează cu autoritățile în toate anchetele, dar a refuzat orice fel de comentariu cu privire la descinderea de marți.

Dna Choi este acuzată de asemenea că s-ar fi amestecat în probleme de stat, inclusiv că ar fi influențat numirea unor înalți responsabili.

Scandalul a dus la apeluri pentru demisia președintei sud-coreene și a afectat serios credibilitatea guvernului său într-un moment în care acestuia îi rămăsese mai mult de un an de mandat.

Pentru a încerca să recâștige încrederea opiniei publice, șefa statului a recurs la o vastă remaniere a miniștrilor și a anturajului său, desemnând un nou premier din afara formațiunii sale, partidul conservator Saenuri.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Funcția de prim-ministru este mai mult onorifică în Coreea de Sud, dar este singurul post guvernamental care necesită aprobarea Adunării Naționale (parlamentul). Iar opoziția parlamentară a anunțat că va respinge opțiunea președintei, estimând că nu a fost consultată suficient în această problemă.

În cursul unei reuniuni marți dimineață cu președintele forului legislativ, dna Park a spus că lasă la latitudinea deputaților alegerea viitorului premier.

„Dacă Adunarea Națională recomandă un nou prim-ministru, îl voi numi și îl voi lăsa să preia conducerea guvernului”, a declarat ea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI