Cristian Preda face această afirmaţie în ziua în care Victor Ponta se adresează Parlamentului, care vrea ca legislativul să îl mandatezesă reprezinte România la Consiliul European din 28 iunie.
Europarlamentarul PDL crede că demersul premierului Ponta este o „capcană”: „E o zi importantă pentru regim, pentru că premierul poate cere, evident, un mandat de la Parlament, ştiind în acelaşi timp că preşedintele nu-l poate cere. Este una dintre capcanele sau dintre limitele regimului pentru că, pe de-o parte, Constituţia ne spune că preşedintele reprezintă statul şi că premierul reprezintă Guvernul. Pe de altă parte, întrucît Constituţia nu a avut în vedere o reprezentare de tipul celei pe care o avem acum în Consiliul European, asistăm acum la o încercare de reamenajare a regimului, pentru ca repet, premierul este îndreptăţit să ceară un mandat de la Parlament, ştiind că preşedintele n-o poate face”, a delcarat Preda la RFI. El mai spune că Ponta foloseşte acest atuu pentru a-l provoca pe preşedinte. „Din câte aud, pentru că asta e versiunea care circulă dinspre  USL, Uniunea şi-ar dori ca, după ce Ponta primeşte un asemenea mandat, să-l vada pe preşedinte reacţionînd într-un sens conflictual, pentru ca apoi USL să declanşeze o procedură de suspendare, astfel încât la toamna sau la iarna, când se fac alegerile, ele sa fie cuplate cu un referendum de suspendare a preşedintelui”
 
 
 

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
HOROSCOP
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
PUBLICITATE
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
Urmărește cel mai nou VIDEO