Individul nu şi-ar fi luat medicamentele de câteva zile, situaţia fiind semnalată şi poliţistilor din Mangalia, scrie observator.ro

Omul a devenit agresiv, iar joi a ieşit în oraş, a mers pe plajă şi pe faleza din Mangalia, unde s-a luat de mai multe persoane. Apoi, a plecat spre centrul oraşului. Pe drum, el s-a dezbrăcat de haine şi a rămas gol-puşcă.

Ulterior, individul a ajuns la Casa de Cultură, unde a spart un geam, provocându-si mai multe răni. Dezbracat si plin de sange, omul a intrat în sala de spectacol unde se tinea festivalul “Dobroge, mândră grădină”.

Aici, potrivit martorilor, după ce a lovit cu pumnii un dansator al unui ansamblu, a răsturant masa juriului, aruncând cu scaune și amenințând cu cioburi, reușind chiar să rănească cu un ciob persoanele care i-au stat în cale.

A urcat pe scenă, iar atunci sala a fost evacuata, in scurt timp la fata locului ajungand si echipaje ale politiei si jandarmeriei care au reusit sa il imobilizeze. Bărbatul a fost condus si internat la Sectia de Neuro-Psihiatrie din Palazu Mare.

Foto: reporterntv.ro.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro

Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI