• A doua șansă la educație este un program național de școlarizare ce se adresează copiilor și adolescenților care, din diverse motive familiale, nu au mers la școală sau au abandonat cursurile, dar și adulților care n-au finalizat învățământul primar și gimnazial.
  • În județul Constanța, sunt 12 unități de învățământ acreditate pentru a susține cursuri în cadrul acestui program.
  • 675 de copii și adulți s-au înscris anul trecut în program.
  • Printre cursanți sunt mămici care vin la ore de rușine că nu își pot ajuta copiii la teme, dar și tineri care și-au dat seama că fără școală nu au nici un viitor.
  • “A doua șansă înseamnă o a doua viață. Îmi era rușine să vorbesc, pentru că nu mă puteam exprima coerent. Acum sunt bucuroasă. Să învăț a fost cea mai mare dorință a mea”, spune o tânără care la 36 de ani s-a întors pe băncile școlii.

Directorul școlii gimnaziale nr. 6 din Constanța, Mihaela Niculae, ne face o scurtă prezentare a elevilor ei de la ciclul primar: copii din familii sărace, adolescenți care au întrerupt cursurile pentru că au plecat din țară, adulți pentru care niciodată nu e prea târziu să-și finalizeze cursurile.

Copiii sunt cei mai fragili. Dacă ar urma constant cursurile, ar putea recupera materia de bază în doi ani și ar putea fi reintegrați în învățământul de masă. În anul școlar 2018 -2019 au fost 60 de înscriși, din care au promovat 37 de elevi. Trei dintre aceștia au fost integrați în clasa a V-a, iar unul, la liceu.

Mihaela Niculae, directorul școlii gimnaziale nr. 6:

Cei mai mulți dintre copii provin
din rândul minorităților, familii sărace ori dezorganizate.

Elena Tomoșanu, la catedra clasei

Depind de mâncarea care li se oferă la Cantina Socială, de
aceea programul la ore le-a fost adaptat astfel încât să poată ajunge la școală
sătui și fără stresul că pot rata singura masă caldă din ziua respectivă.

“Nu își găsesc locul din cauza sărăciei, iar noi facem eforturi să îi atragem spre școală. Aceasta este șansa lor să scape de sărăcie. Nu le ținem morală, îi încurajăm să vină la școală, iar în colectiv evităm să discutăm despre problemele lor, pentru a nu-i pune într-o lumină jenantă”, continuă directorul școlii.

Aceeași sărăcie este motivul pentru care iarna, frecvența
la cursuri scade.

“Nu toți copiii au încălțăminte și îmbrăcăminte adecvate”,
spune dascălul constănțean.

”Vreau să am o
viață mai bună”

O altă categorie de elevi sunt cei care pleacă cu
părinții în străinătate, unde nu urmează cursuri, iar la întoarcere, după 2-3
ani, trebuie să recupereze materia. Este și cazul lui Balîm, o fată de 12 ani.

Floarea Carapanait le predă elevilor

A făcut în țară două clase, apoi a plecat în Turcia împreună cu familia. La întoarcerea în țară, și-a dat seama că trebuie să meargă la școală dacă vrea să aibă un viitor.

Am crezut că este mai bine, vreau să am o viață mai bună. Dacă nu ai școală, poți ajunge pe stradă, să cerșești. Vreau să termin cele 12 clase, să fac și o facultate.

Balîm, elevă de 12 ani, înscrisă la ciclul primar:

Copilul, la grupa pregătitoare, mama, în clasele primare

Printre copiii și adolescenții plini de visuri, în bănci își fac loc și câțiva adulți. Sunt persoane condamnate cu suspendare, pe care instanța le obligă, pe lângă celelalte măsuri de supraveghere aplicate, să urmeze cursurile, dar și părinți care vor mai mult pentru ei și pentru copiii lor.

În clase, în bănci, stau elevi de 10-12 ani, dar și trecuți de 40 de ani

Bahar are 36 de ani și este din București. Tânăra a venit
la Constanța, unde se află și mama ei, care o sprijină să-și termine școala.
Femeia are grijă de nepotul de 6 ani, înscris la grupa pregătitoare, în timp ce
mama lui e la cursuri.

Bahar a crescut alături de șase frați și familia ei nu a
avut posibilitatea să o țină la școală. Acum, simte lipsa educației școlare.

“A doua șansă înseamnă o a doua viață”, spune cu zâmbetul
pe buze Bahar, eleva de 36 de ani.

Îmi era rușine să vorbesc, pentru că nu mă puteam exprima coerent. E foarte greu. Acum sunt bucuroasă. Să învăț a fost cea mai mare dorință a mea.

Bahar, 36 de ani, elevă în clasele primare

Acum a învățat să scrie și să citească și se pregătește să termine nivelul 4.

Primul lucru pe care vrea să îl facă după ce își va lua diploma? “Să fac școala de șoferi”, spune tânăra.

“Nu vreau ca băiatul meu să fie ca mine. Vreau ca el să aibă o șansă mai bună. Vreau să îi să îi demonstrez soțului că pot fi o persoană importantă“, adaugă Bahar.

«Avem la cursuri
mămici care vin de rușinea copiilor, că nu îi pot ajuta la teme»

Elena Tomoșanu, cadru didactic cu zeci de ani de
pedagogie, care a predat de-a lungul timpului în cadrul mai multor programe
speciale, ne-a spus ce înseamnă pentru un dascăl această provocare.

Elena Tomoșanu

Începi să educi cursanți care au de la 12 la 50 de ani, fiecare vine din mediul lui. Aici nu poți modela elevul, așa cum se întâmplă la o clasă normală. Aici trebuie reformați. Avem la cursuri mămici care vin de rușinea copiilor, că nu îi pot ajuta la lecții.

Elena Tomoșanu, cadru didactic la școala gimnazială nr. 6:

Floarea Carapanait predă la clasele primare. Învățătoarea își laudă elevii.

“E greu, dar este frumos. Elevii sunt bine intenționați. Aici capătă o mare stimă de sine, iar în mediul lor devin cineva, sunt importanți”.

Floarea Carapanait

Dincolo de dorința de a învăța sunt și piedici.

Metodologia spune că pentru acești elevi e nevoie de manuale speciale, adaptate cerințelor. Potrivit dascălilor, acestea însă lipsesc.

Așa că profesorii încearcă să se descurce cu ce au și cum pot, pentru a-și ajuta elevii să scrie și să învețe.

Structurat pe două niveluri: învățământ primar și învățământ secundar inferior

Programul ”A doua șansă” a fost implementat de Ministerul Educației Naționale și este structurat pe două niveluri: învăţământ primar şi învăţământ secundar inferior.

Învământul primar durează 2 ani, este structurat pe module, într-un an putând fi absolvite două module și se adresează celor care nu au mers deloc la școală sau care au abandonat cursurile la scurt timp după ce le-au început.

Învățământul secundar inferior se adresează celor care au absolvit doar clasele primare sau celor care au abandonat ciclul gimnazial.

Înscrierile se fac în octombrie și în februarie.

Urmărește-ne pe Google News