Recomandările culturale ale săptămânii. Vechiul dispreț față de săraci, în “Parasite”, film care a luat anul acesta Palme dʼOr la Cannes
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Săptămâna asta, vă propun “Parazit”, filmul premiat cu Palme d'Or la Cannes 2019, spectacolul “A New and Better You” la POINT și cartea “Ce se întâmplă în iubire” de Alain de Botton.
Un rollercoaster de emoții
FILM: “Parazit” (“Parasite”), regia Bong Joon-Ho, în cinematografe
O familie săracă se chinuie să supraviețuiască într-o lume care a lăsat-o în urmă în sprintul ei evoluționar. Cei doi părinți și cei doi copii (o fată și-un băiat) trăiesc într-un demisol de pe urma unor servicii mărunte (împachetarea cutiilor de pizza) și, mai ales, de pe urma lucrurilor pe care le pot obține gratis, cum e rețeaua de wireless de la cafeneaua vecină sau dezinsecția primită prin geamul lor care dă în stradă, și din înșelăciuni. Viața li se schimbă când ies din casă, când fac un pas în afara cercului lor binecunoscut în care se învârt zi după zi, ca un hamster în roata sa.
Până aici, povestea filmului “Parasite” (“Parazit”), regizat de sud-coreeanul Bong Joon-Ho, film care a fost premiat cu Palme dʼOr anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes, s-ar putea să vă sune cunoscut. E asemănătoare cu cea din “Shoplifters” (“ O afacere de familie”), film care, întâmplător sau nu, a primit marele premiu la Cannes în 2018 și despre care am vorbit la momentul respectiv. Tot o familie săracă care a rămas pe dinafară că n-a reușit să țină pasul cu schimbările societății, tot niște oameni care se salvează prin înșelăciune, tot o temă de gândire despre cine e responsabil. Și, deși au puncte comune, cele două filme sunt foarte diferite.
În timp ce “Shoplifters” dezgroapă cu răbdarea și delicatețea unui arheolog legăturile emoționale din familia sa, “Parasite” ne trece printr-un rollercoaster într-un fel de tunel al groazei construit din suspans, surprize, umor și emoții. Mi se pare că ar fi greșit să ne gândim care dintre ele e mai bun sau de ce două filme asemănătoare au primit marele premiu la Cannes în ani consecutivi. Cheia e să le privim ca fiind într-un dialog.
Cu “Parasite” ai senzația că vezi cinci filme deodată. E și comedie, și thriller, și dramă, în măsuri egale. Treci de la râs în hohote la strâns brațul scaunului în tensiunea unor scene, ba chiar trăiești simultan emoții contradictorii, de tipul șoc-tristețe-înțelegere. Dintre toate, umorul tăios, care n-are nici un fel de jenă, mi se pare cea mai puternică trăsătură a filmului și tonul după care se ordonează toate temele puse în discuție. De exemplu, cu un umor bine crescut, poți să vorbești relaxat, fără să pici în capcana patetismului, despre cum noii bogați ai industriilor tehnologiei îi privesc pe cei săraci cu același dispreț ca bogații altor vremuri, doar că ei fac bani din gadgeturi, nu din pământ. La fel de bun e umorul regizorului și când dă o întorsătură nouă principiului dramatic căruia i se spune pistolul lui Cehov, înlocuind pistolul cu o piatră norocoasă.
Un alt punct forte al filmului e coregrafia elegantă dintre sunet și imagini. E genul de film la care și privitorul obișnuit, nu doar specialiștii, observă și apreciază un montaj bine făcut. Sunt scene întregi care te lasă mut de uimire (și de emoție) cu construcția lor.
Filmul are avanpremiera pe 1 noiembrie la Cinema Elvire Popesco și va intra în cinematografele din toată țara începând cu 8 noiembrie.
Capitalismul eului
TEATRU: “A New and Better You”, centrul cultural POINT
Joe Harbot e un tânăr dramaturg britanic foarte apreciat. Piesele lui de teatru au fost premiate, montate pe scenele teatrelor din Londra și apreciate de public și de critici. “A New and Better You”, montată în 2018 la teatrul londonez Yard, ajunge acum și în București.
Versiunea autohtonă, produsă de centrul cultural POINT, e semnată chiar de actorii care dau viață spectacolului: Edith Alibec (actriță la început de drum), István Téglás (recent, în “La Gomera” lui Porumboiu) și Judith State (recent, în “Monștri.”).
E un spectacol scurt, de o oră, care ne pune față în față cu absurditatea vremurilor pe care le trăim. Ne-am transformat în produse și, la fel cum ne-am obișnuit să schimbăm telefonul în fiecare an odată cu noua versiune îmbunătățită, lucrăm continuu la a ne perfecționa. Un fel de capitalism al eului, în care noi suntem produsele pe care le punem la vânzare pe piața competitivă. N-avem timp să fim mulțumiți de ce facem, că suntem continuu într-o cursă după cea mai bună versiune a noastră, pe care simțim că o pierdem printre degete fix atunci când punem mâna pe ea. Aplicăm strategii de PR în orice fel de relație, și publică, pe conturile de social media, și personală, orice mai înseamnă asta. Căutăm să optimizăm totul pentru rezultate cuantificate riguros, inclusiv relațiile, în care ne implicăm doar dacă avem ceva de câștigat. Peste toate astea, domnește cultul eului, noul zeu care ne ghidează.
Sună dramatic, apocaliptic chiar. Partea amuzantă e că expresiile puse în scenă nu sunt inventate, ci culese din felul în care se vorbește în lumea actuală. Sigur, mai întâi a fost în cercuri restrânse și nu ne-am făcut griji. Dar, când o lume întreagă poartă discuții înverșunate care seamănă a lupte pe viață și pe moarte, fiecare individ având impresia că e deținătorul suprem al adevărului și ținându-și urechile închise bine să nu intre dușmanul, parcă nu ni se mai pare că e doar o perioadă.
E ironic, poate, că un spectacol despre discursuri încrâncenate folosește un discurs la fel de încrâncenat. Din punctul meu de vedere, funcționează ca un semnal de alarmă și se știe că semnalele de alarmă nu au cum să fie blânde. “A New and Better You” nu are concluzii nu pentru că nu poate, ci pentru că ne lasă fiecăruia spațiu de gândire. Ne ridică o oglindă-n fața ochilor și ne rămâne fiecăruia și împreună, prin dialog adevărat, să discernem ce vrem și ce nu.
Următoarea reprezentație e programată pentru 22 noiembrie 2019 de la 20:00. Biletul costă 50 de lei și se ia de pe eventbook.ro. Dacă vreți să aprofundați subiectul, vă recomand și articolul “Improving ourselves to death” al revistei The New Yorker.
Cine ne învață cum iubim
CARTE: “Ce se întâmplă în iubire”, Alain de Botton, Editura Humanitas
Despre Alain de Botton, eseist britanic de origine elvețiană, există percepția că e un fel de Paulo Coelho al filosofiei și psihologiei. Adică ia concepte grele și le traduce în termeni comuni pentru populația de rând. I se reproșează că simplifică totul și că, prin asta, pierde profunzimea. Nu știu de unde a pornit percepția asta, dar, după ce am citit “Ce se întâmplă în iubire”, nu sunt de acord cu ea.
Cartea e încadrată, stilistic, ca roman. Autorul a ales să construiască un cuplu fictiv prin a cărui poveste să vorbească despre concepte psihologice care țin de mecanica relațiilor. Poate că a făcut asta ca să scape de temuta categorie “self help”, pe nedrept blamată, de parcă cine are nevoie de ajutor e slab și cine e slab e de o calitate îndoielnică. Până la urmă, self help sunt și Dialogurile lui Seneca, dacă e să fim sinceri. Sau poate că a ales să folosească această formă - o poveste desprinsă din viață între care își strecoară comentariile și explicațiile bazate pe concepte psihologice - pentru că ne ajută să ne identificăm cu întâmplările și transformăm niște concepte abstracte în realități personale din care să învățăm ceva.
“Ce se întâmplă în iubire” e ca un manual pentru relații. Părinții ne învață să vorbim și să mergem. Familia ne învață ce ne reprezintă. Societatea ne învață ce e acceptat și ce nu. Nimeni nu ne învață cum să iubim. La capitolul ăsta, suntem, de cele mai multe ori, pe cont propriu: învață fiecare din mers. Poate că generațiile viitoare vor învăța să comunice mai bine și părinților nu le va mai fi rușine să vorbească despre iubire și relații cu copiii lor. Până atunci, nu e niciodată prea târziu să învățăm, chiar și de la o carte de Alain de Botton.
Cartea lui Botton mai face ceva bine: ne introduce în atmosfera sesiunilor de terapie. Diferența e că la terapie vorbești despre tine și întâmplările prin care ai trecut, nu despre un cuplu fictiv. Vorbind despre întâmplări, încerci să înțelegi mecanismele subterane care le declanșează. Citind “Ce se întâmplă în iubire”, te identifici cu personajele (poate nu cu toate întâmplările lor de viață, dar sigur cu câteva, sunt suficient de generale, ca niște trăsături umane valabile pentru toți), te gândești la tine și înveți ceva din asta.
De exemplu, poate cea mai importantă lecție cu care rămâi citind cartea e că fiecare dintre noi intră într-o relație cu un bagaj. Cu bagajul ăsta avem tot felul de relații: poate nici nu suntem conștienți de el sau poate îl disprețuim, că simțim că ne încurcă. Oricum, că ne convine sau nu, felul în care știm noi să ne purtăm într-o relație cu cel pe care-l iubim e influențat de acest bagaj, așa că atitudinea cea mai sănătoasă e aceea de a-l privi cu atenție și de a încerca să îl înțelegem. Mai departe, fiecare învață pentru sine lecțiile de care are nevoie.
Cartea costă 29 de lei pe libhumanitas.ro.
