Școli închise din cauza ninsorilor! Lista cu judeţele în care cursurile sunt suspendate

Comentează

Cursurile şcolare sunt suspendate, luni, în județele Arad, Gorj, Mehedinți și Timiș, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În anumite localități, măsura va fi aplicată și pentru ziua de marți.

"Autorităţile din judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş au decis, în urma reuniunilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, suspendarea integrală a cursurilor şcolare pentru ziua de luni, 17 decembrie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş, suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă şi pentru data de 18 decembrie", a anunțat Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat.

Duminică după-amiază, mai multe inspectorate şcolare judeţene au anunțat sistarea cursurilor în ziua de 17 decembrie și chiar 18 decembrie.

Județul Timiș - cursurile vor fi suspendate luni și marți

Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a anunţat că i-a solicitat prefectului ca luni şi marţi să fie suspendate cursurile în toate şcolile din judeţ, ca urmare a efectelor ninsorilor abundente din ultimele zile.

"Este oficial, s-a votat în CJSU suspendarea cursurilor peste tot, luni şi marţi. Colegii directori se vor mobiliza şi vor anunţa copiii şi familiile din care provin", a declarat Danielescu.

Județul Caraș-Severin - școli închise luni

Și în Caraș-Severin o parte din școli sunt închise în ziua de luni. La foarte multe unități de învățământ nu se poate ajunge, pentru că drumurile sunt impracticabile, transmite ISU Caraș-Severin.

Potrivit pompierilor, nu se poate ajunge la școlile din Dognecea, Goruia, Ocna de Fier, Târnova, Tirol și din CSEI Primăvara, pentru că nu se poate urca până la unitate.

Alte școli din județ nu au curent. Este vorba despre școlile "Aurel Peia" din Ezeriș, "Iuliu Birou" din Ticvaniu Mare, "Mihai Novac" din Sasca Montană, "Petre Sava Băleanu" din Văliug, "Petru Oallde" din Forotic, "Romulus Fabian" din Vărădia, "Stefan Velovan" din Rusca Montană, "Trandafir Cocârlă" din Turnu Ruieni, "Trandafir Tămaș" din Marga, "Vasile Versavia" Naidăș și cele din Armeniș, Băuțar, Berliște, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Cornuțel, Dognecea, Fârliug, Goruia, Ocna de Fier, Petroșnița, Poiana, Slatina Timiș, Târnova, Tirol, Vârciorova, Verendin, Vrani, Zorlențu Mare.

Toate aceste școli sunt închise luni, 17 decembrie, din cauza condițiilor meteo.

Județul Arad - cursurilor în zeci de școli vor fi suspendate pentru o durată de 48 de ore

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia suspendării cursurilor în zeci de școli din județul Arad din cauza lipsei de alimentare cu energie electrică din unele localități.

Măsura vizează localitățile Archiș, Bata, Beliu, Birchiș, Bârsa, Bârzava, Brazii, Buteni, Cermei, Chisindia, Conop, Craiva, Dieci, Ususău, Gurahonț, Hălmagiu, Hălmagel, Hășmaș, Moneasa, Mișca, Păuliș, Pecica, Petriș, Pleșcuta, Săvârșin, Seleuș, Șagu, Șepreus, Șicula, Șilindia, Șiria, Șiștarovăț, Tauț, Târnova, Varadia de Mureș, Vârfurile, Vinga, Zăbrani și Zărand.

Județul Gorj - Cursurile şcolare vor fi suspendate luni. Măsura ar putea fi prelungită şi pentru marţi

Cursurile şcolare vor fi suspendate, luni, în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Gorj, afectat de ninsorile abundente. Duminică după-amiază, peste 28.000 de consumatori din judeţ nu au electricitate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj anunţă că, în prezent, 40 de localităţi au rămas fără curent electric, fiind afectaţi 28.485 de consumatori.

Gorjul se află sub avertizare cod galben, până duminică, la ora 18.00 fiind anunţate ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului.

Județul Hunedoara - Cursurile din două şcoli vor fi suspendate în ziua de luni

Reprezentanţii IŞJ Hunedoara au anunţat că două şcoli din judeţ vor avea cursurile suspendate luni, iar alte şcoli ar putea fi inchise, dacă directorii unităţilor de învăţământ vor solicita acest lucru, în situaţiile în care drumurile sunt impracticabile.

"Deocamdată avem două unităţi care s-au anunţat. Este vorba despre şcoala gimnazială de la Ohaba, comuna Lăpugiu şi de la Geoagiu, Colegiul Tehnic Agricol Alexandru Borza. Noi suntem în legătură permanentă cu toţi directorii unităţilor de învăţământ, nu am luat o decizie la nivel de inspectorat şi la nivel judeţean prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a închide şi a suspenda cursurile în toate unităţile de învăţământ, pentru că am considerat că este mai bine să consultăm directorii şi decizia să se ia la nivel local", a declarat, Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al IŞJ Hunedoara, potrivit Mediafax.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Royad Mammadov (1)
12:49
13 marinari, dați dispăruți în Marea Neagră, după ce o navă cu cereale a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă după ce a fost abandonată
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
MONDEN
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță
12:56
Monica Bîrlădeanu, declarație de dragoste pentru Valeriu Gheorghiță la doi ani de la nuntă: „Te-aș alege din nou și mereu”
Mădălina Bellariu Ion joacă în filmul austriac „The Train” | sursa foto: PR
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
POLITIC
Un colaj cu Nicușor Dan și George Simion
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Ultimele știri
13:10
Ce înseamnă indicativul „KC” de pe numerele de înmatriculare ale mașinilor. Anomalii rutiere care îi derutează pe șoferi
13:08
Leul se apreciază în fața euro, în ziua nominalizării unui nou premier
13:06
Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat pentru descoperirea care permite controlul neuronilor cu lumină
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”