Ca să facă legale 20% dintre școli, care nu au condiții, ministrul Tătaru schimbă normele și permite fosele septice în care mor copiii!

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Fosa septică din curtea şcolii, puţul cu hidrofor şi soba cu lemne din clasă sunt acceptate în noile norme de igienă propuse de Ministerul Sănătăţii.

  • Conform unui dosar de presă deschis în 2019 de Libertatea, cel puțin 8 copii au murit în fosele septice și alți cinci s-au rănit grav, majoritatea foselor fiind ale acestor școli fără condiții.

20% din unitățile de învățământ nu dețin autorizație sanitară de funcționare pentru că nu îndeplinesc criteriile prevăzute în Normele de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor.

Ministerul Sănătăţii vrea să modifice aceste norme, printr-un nou ordin.

Acum, una din cinci şcoli sau grădiniţe funcţionează fără autorizaţie sanitară, se arată într-un referat întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică din Ministerul Sănăţii. Principale motive sunt:

  • lipsa alimentării cu apă potabilă, lipsă canalizării, grupuri sanitare neconforme/dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ;
  • spaţiu insuficient în sălile de grupă/clasă pentru numărul copiilor/elevilor;
  • clădiri în stare avansată de degradare;
  • iluminat natural sau artificial deficitar;
  • sisteme de încălzire improprii (sobe/godine);
  • lipsa unui medic angajat la cabinetul școlar.

În loc să modernizeze școlile, scad standardele

Autorităţile vor să reducă numărul unităţilor de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară, dar nu prin rezolvarea problemelor şi prin introducerea sistemelor de canalizare, ci prin scăderea standardelor în baza cărora se eliberează aceste autorizaţii.

Școala din cătunul Țâmpoceni județul Suceava

<strong>Practic, modificare normelor înseamnă acceptarea unor condiții mai proaste, inclusiv în ceea ce privește spălatul de mîini, procesul definit chiar de Ministerul Sănătății drept vital în lupta împotriva COVID-19.</strong>

Acum, autorizația sanitară de funcționare se obține conform Normelor de igienă aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1955/18.10.1995.

Noile norme prevăd că „racordarea la reţeaua de apă potabilă şi canalizare în unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor este obligatorie”. Dar şi că, „în lipsa unor sisteme publice de alimentare cu apă, unităţile sunt obligate să asigure aprovizionarea cu apă prin sisteme proprii, de tip puţ cu hidrofor a cărei potabilitate este verificată, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, prin analize chimice şi bacteriologice, cu respectarea normelor legale”.

În cazul în care nu se va putea asigura alimentarea cu apă potabilă în regim permanent sau sursa de apă nu e corespunzătoare, se acceptă „pentru o perioadă de maxim 90 de zile, utilizarea de recipiente-dozatoare de apă potabilă, prevăzute cu pahare de unică folosinţă”.

Iar pentru spălarea mâinilor, pot fi utilizate spălătoare provizorii, formate din bazin cu robinet (cu o capacitate de 5-10 litri) și chiuvetă cu scurgere la fosă vidanjabilă.

Fosele au fost ”asigurate” din pix

Noul ordin permite ca, în lipsa unor sisteme publice de canalizare accesibile, să se apeleze la instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea reziduurilor fecaloid-menajere şi a apelor uzate, dar şi la fose septice vidanjabile, „care se execută şi se exploatează astfel încât să prevină accidentarea copiilor”.

Fosă septică la o Scoală din județul Ialomița. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Fosele septice trebuie menţinute în permanentă stare de funcţionare şi igienizare, evitându-se depăşirea capacităţii.Fragment din noul Ordin:

Fosele septice sunt una dintre principalele cauze ale accidentelor mortale în mediul unde învața sau se joacă copii. Zeci de copii alunecă, cad sau mor în ele, așa cum arată numeroasele cazuri documentate de presă.

Autoritățile locale și cele ale Ministerului Educației aruncă, în multe dintre aceste situații tragice, vina una pe cealaltă.

Unde nu se poate cu centrală termică, e permisă şi soba

Normele de acum interzic utilizarea pentru încălzire a sobelor metalice, precum şi folosirea cărbunilor în creşe, grădiniţe şi case de copii preşcolari.

Scoală în județul Ialomița încălzită cu sobe. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Noul ordin interzice, „în toate unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor şi tinerilor”, utilizarea nu doar a sobelor metalice, ci şi a „sobelor de teracotă şi folosirea cărbunilor”, „pentru evitarea unor accidente prin intoxicare cu fum/monoxid de carbon”.

Dar adaugă, patru rânduri mai jos că, „prin excepție” de la această regulă, în unitățile de ocrotire unde „montarea centralei termice nu este posibilă, pentru evitarea accidentelor prin arsuri, în dreptul ușilor sobelor, se montează paravane protectoare din materiale ignifuge, iar supravegherea acestora se face de către personal cu atribuții specifice”.

Se reduc spațiile necesare pentru activitățile în aer liber

Una dintre regulile în vigoare acum e ca terenul aferent unităţilor să permită desfăşurarea în aer liber a activităţilor copiilor şi tinerilor.

Astfel, fiecărui copil preşcolar trebuie să îi fie asigurat un spaţiu de minimum 20 metri pătraţi, pentru a se putea mişca în voie. Pentru un elev, e prevăzută o suprafaţă de cel puţin 10 metri pătraţi.

<strong>Normele propuse de Ministerul Sănătăţii restrâng aceste arii şi-i înghesuie pe copii: cu toţii, indiferent de vârstă, trebuie să se mulţumească cu un spaţiu de minimum 5 metri pătraţi (cât mărimea unui balcon dintr-un bloc comunist).</strong>

Conform noilor norme, locul destinat pentru desfăşurarea în aer liber a activităţilor recreative și sportive trebuie să fie „la distanța legală (10 m) de fosele septice sau alte pericole potențiale pentru sănătatea și securitatea copiilor și tinerilor.”

Spaţiul alocat unui copil este redus şi în dormitoarele din creşe. Acum trebuie asigurat un volum de aer de minimum 8 mc pentru un copil, dar noile norme prevăd 6 mc.

Ce alte reguli mai prevede noul ordin:

  • Încăperile destinate copiilor şi tinerilor se ventilează în pauzele din timpul programelor de activitate prin deschiderea ferestrelor, iar „în aceste perioade copiii şi tinerii părăsesc obligatoriu încăperea”.
  • În creşe/grădiniţe se interzic jucăriile din material textil. Jucăriile se spală și se dezinfectează periodic, cel puțin 1 dată/lună în cursul anului școlar, după fiecare vacanță școlară sau ori de câte ori este nevoie.
  • Nu este permisă introducerea în unitatea de învățământ a altor alimente în afara celor achiziționate de aceasta.
  • Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I - IV) și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au activitate educativă/cursuri numai dimineaţa.
  • Greutatea conţinutului ghiozdanului, la toate ciclurile de învățământ, nu trebuie să depăşească 10% din greutatea copilului.
  • Tezele şi lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima şi în ultima zi din săptămâna şcolară şi nici în două zile şcolare consecutive.
  • Pentru învăţământul postliceal şi universitar sunt acceptate şi 7 ore de predare pe zi (acum, numărul maxim este 6).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
17 oct.
Majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani, prioritățile lui Florin Manole, propus de PSD la Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu
Două aeronave de luptă F-16 în zbor
17 oct.
Două drone de tip Geran au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17 oct.
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
17 oct.
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
17 oct.
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17 oct.
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ultimele știri
17 oct.
Mesajul șefului Statului Major după ce două drone rusești tip Geran au fost doborâte în 4 minute de piloții români de F-16 deasupra Mării Negre
17 oct.
Incendiu la CET Iași: Peste 22.000 de apartamente din oraș au rămas fără apă caldă și căldură
17 oct.
Se schimbă regulile de acces pentru trenurile de marfă în Portul Constanța
17 oct.
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal Nistrul cu o barcă în timp ce urmăreau un bărbat care încerca să treacă râul înot
TRENDING
17 oct.
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
17 oct.
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNAIR să verifice DN71 Bâldana - Târgoviște
17 oct.
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
horoscopul zilei de astăzi 18 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
17 oct.
Horoscop 18 octombrie 2026. Săgetătorii pot primi o veste importantă de la un prieten sau de la un protector de-al lor
Ce preferă românii când își aleg vacanțele de iarnă. Foto: magnific.com
Analiză
17 oct.
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
17 oct.
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
17 oct.
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
17 oct.
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
17 oct.
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
Mașină răsturnată A2
17 oct.
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
17 oct.
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!