E clar! Imaginaţia elevilor este fără margini atunci când trebuie să se exprime în scris asupra unui text literar, iar frazele pe care le-au scris în lucrări o devedesc. La subiectul I, unde se reda un fragment din cartea ”Cireşarii” un elev a ajuns la concluzia scurtă şi clară că „cireşari sunt cei care se ocupă cu cireşele”, în timp ce altul a identificat două moduri de expunere: „oglinzi şi lumini”.
„În opinia mea mesajul textului dat este acela că poţi adormi mult mai repede citind sau scriind. Dan a descoperit că citind nu putea adormi, probabil şi datorită faptului că cartea o citise de nenumărate ori. Dan odată ce a început să scrie în jurnal a şi adormit. În concluzie eu cred că textul vrea să ne îndemne că scriind nu numai că ne dezvoltăm vocabularul şi modul de a gândi dar timpul trece mai repede şi adormim mai repede.”
„În opinia mea Dan este un copil silitor încât citea până îl lua somnul”, a conchis un absolvent de gimnaziu, în timp ce altul crede că „pe Dan l-a dus învăţătura până în Evul Mediu”.
Lista perlelor scrise de elevi nu se opreşte aici. „Sinceră să fiu nu prea trece pe la biblioteca şcolii, dar îşi procură cărţile din alte locuri. O să devină o bibliotecară pe cinste”, a scris un altul.
„Prietenul meu e foarte inteligent şi nici nu are capul mare”, scrie un alt elev la cea de-a doua compunere.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI