Metrorex a explicat că este vorba despre o avarie la o conductă Apa Nova, care a generat acumulări de apă în zona accesului din strada Valea Oltului a staţiei de metrou Valea Ialomiţei.
„Metrorex informează că, din cauza unei avarii la o conductă a furnizorului de utilităţi Apa Nova, s-au produs mici acumulări de apă în zona accesului din strada Valea Oltului, a staţiei de metrou Valea Ialomiţei. În acest moment, angajaţii Apa Nova intervin pentru remedierea situaţiei”, precizează compania, potrivit Agerpres.
Potrivit Metrorex, trenurile de metrou circulă normal.
În urmă cu câteva zile, pe 1 octombrie, Metrorex anunţa că, în staţia de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat uşoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală, însă circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale.
Magistrala 5 de metrou, care a costat 3,4 miliarde de lei, are 7 kilometri lungime, un depou și 10 stații: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e7a618dd572a59ab924f27e2591267f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_49559308aea6d58e4222c1b09dae403c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea2b9baa8283de75716d625a76ad5390.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a2e8653b7650c7b08c0ef18581f1940c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4c04f936ca9deec5140d5ac49d21fa80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f1071a08e3617084c9a27ce242c36911.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7a91066a857adea6375ed485b888cbde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84dd5b556afe0f97b122f444fa2ef0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a9e9211035ff21f14a745aa8473f942c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.