Foarte multă lume - care deja a pus la îndoială uluitoarele calităţi manageriale ale Elenei Udrea, deşi preşedintele Băsescu o apreciază drept cel mai eficient ministru - e în situaţia de a-i cere scuze. Cum să nu-l crezi pe ministrul Nica, de la Interne, cu vasta sa reţea informativă, când zice că în această toamnă turismul va exploda?! Deja firmele de transport nu mai au autocare disponibile pentru 22 noiembrie şi 6 decembrie: au şi fost acontate. Mii de români vor fi cuprinşi de frenezia excursiilor. Ieşenii se vor duce la Suceava, nemţenii vor fugi la Bacău, prahovenii vor dori să vadă marea, iar constănţenii - Tulcea. Pe drum, după ce vor fi votat dimineaţa acasă, într-o oprire determinată fiziologic, vor mai ştampila un buletin, dacă nu şi al treilea, la destinaţie. Listele speciale îi vor aştepta.
Parodia electorală ascunde un verificat mecanism de fraudare. Cumpărarea voturilor, turismul electoral, legitimarea cu orice - carte de identitate, paşaport, mă mir că nu şi abonament de metrou, numai cărţile de alegă- tori, pentru care s-au cheltuit sume imense, ba - au fost tolerate, într-o complicitate hoţească, de mai toate partidele, de toate guvernele. Şi s-a furat mereu.
Premierul Boc l-a chemat pe ministrul Nica să-l interogheze ce-a vrut să zică, pe cine bănuieşte. Nica-i PSD. Boc e PD-L. Pălărie- ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i. A dinamitat Nica deja comatoasa Coaliţie?