Se aleg cele 7 minuni ale naturii

Comentează
Arhiva foto

La concurenta cu cele sapte minuni ale lumii sunt acum cele sapte minuni ale naturii. Iubitorii mediului inconjurator si nu numai au la dispozitie aproape un an, pana pe data de 8 august 2008, sa propuna si sa voteze colturile de natura care merita sa faca parte din randul celor sapte minuni 'date de Dumnezeu'. Nominalizarile pot sa cuprinda orice 'opera de arta' care nu a fost creata de om, de la cascade spectaculoase, la zone desertice si varfuri de munte. Pana in prezent, primele locuri sunt ocupate de: ghetarul Aletsch din Suedia, Grand Canyon din SUA, Marea Bariera de Corali din Australia, muntele Kilimanjaro si parcul natural Serengeti din Tanzania, lacul Baikal din Rusia si Cascadele Iguazu din Argentina.

Parcul National Iguazu, aflat atat pe teritoriul Braziliei, cat si al Argentinei, a fost infiintat in anul 1934. Declarat de UNESCO Patrimoniu Natural al Umanitatii in 1984, gazduieste celebrele Cascade din Iguazu. Fluviul  Iguazu, izvoraste in sudul Braziliei si curge mai bine de 1.300 km inainte de a cadea in cascade intr-o prapastie de 80 de metri, sub forma unui U de aproape 3 km, in care aburii alcatuiesc norii care, reflectati de soare, devin
curcubee uimitoare

Grand Canyon - SUA


Grand Canyon din Arizona (SUA) are 447 de kilometri lungime, o latime care variaza intre 400 de metri si 24 de kilometri si o adancime de 1.600 de metri. A fost creat prin eroziune de apele fluviului Colorado

Baikal - Rusia


Lacul Baikal din Siberia, Rusia, e cea mai mare rezerva de apa dulce din lume, cu o suprafata de 31.500 de kilometri patrati si cu o adancime de 1.637 metri. Este considerat si cel mai vechi lac, avand circa 20-25 de milioane de ani

Serengeti - Tanzania


Serengeti e cel mai mare parc national din Tanzania, Africa, si a fost descoperit in 1913 de americanul Stewart Edward White. Se intinde pe 14.763 de kilometri patrati. Parcul este vizitat anual de peste 9.000 de turisti

Ghetarul Aletsch - Suedia


Aletsch este cel mai mare ghetar din Europa, situat in interiorul continentului. Este localizat in muntii Alpi, acopera o suprafata de 120 de kilometri patrati si are altitudinea maxima de 4.195 de metri in partea
de vest

Marea Bariera de Corali - Australia


Marea Bariera de Corali este cea mai mare formatiune de recifuri (n.r. grup de stanci submarine compuse din corali sau alge). Cuprinde aproximativ 3.000 de recifuri si 300 de insule ce se intind de-a lungul a 2.600 de kilometri

Masivul Kilimanjaro


Masivul Kilimanjaro e situat in nord-estul Tanzaniei si cuprinde varful cel mai inalt din Africa, Uhuru Peak, ce atinge 5.895 m, al vulcanului Kibo. In anul 1987 a fost declarat monument al naturii. Are o flora si o fauna foarte bogate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
09:15
Un mecanic a desfăcut cel mai problematic motor Toyota care a cedat aproape nou, în SUA
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală