Cel mai mediatizat cuplu monden in ultimul an, Monica si Irinel Columbeanu, trece printr-o criza matrimoniala profunda. Surse din apropierea celor doi afirma ca certurile dintre Iri si Moni sunt din ce in ce mai dese, in ciuda faptului ca incearca sa pozeze in continuare intr-o familie perfecta. Se anunta un nou divort?
 
Monica si Irinel Columbeanu nu mai formeaza cuplul de indragostiti de acum un an. Conform apropiatilor celor doi, relatia dintre ei s-a racit treptat in ultima vreme, iar criza prin care trec s-a adancit si mai mult de cand pe lume a venit fetita lor, Irina. Cei doi isi vorbesc din ce in ce mai putin, iar iesirile prin cluburi s-au rarit substantial.

Ei se afla acum la  Mamaia, impreuna cu fata lor, Irina. Atunci cand ies la plaja, Monica sta mai mult cu fetita si pare sa-l ignore pe Irinel. La fel s-a intamplat si sambata trecuta, in Club Office, unde sotii abia daca au schimbat cateva vorbe.

Mai mult, cu cateva saptamani inainte, la redeschiderea aceluiasi club, care, de altfel, apartine unui foarte bun prieten al lui Irinel, intre milionar si sotia lui a izbucnit scandalul. Conform revistei Star, Monica a preferat sa ramana acasa cu copilul, iar acest lucru l-a scos din sarite pe Irinel. Intre cei doi a urmat un schimb telefonic dur de replici, fapt care i-a cam stricat seara omului de afaceri. Acesta a stat apoi bosumflat si nu a mai vorbit cu nimeni.

Apropiatii celor doi sustin ca astfel de episoade au devenit din ce in ce mai dese. Unul dintre ele a avut loc chiar la petrecerea de botez, unde Monicai nu i-a convenit nimic: de la servire si pana la programul artistic. Si in ciuda faptului ca relatia lor nu a excelat niciodata la capitolul comunicare, surse din apropierea lor vorbesc din ce in ce mai des despre un posibil divort. 


Columbeanu: „Nu discut despre asa ceva”

Contactat telefonic, Irinel a evitat un raspuns clar: ‘Nu vreau sa comentez. Se spun atatea despre noi… Nu discut despre asa ceva’.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.