Ministerul Muncii vrea să modifice legea privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Printre noile măsuri propuse se numără eliminarea opţiunilor de concediu şi a nivelurilor maxime ale indemnizaţiei, modul de stabilire a celor 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de naşterea copilului, dar şi modalitatea de stabilire a veniturilor care se iau în calcul în raport cu perioada de eligibilitate,se arată în proiectul supus dezbaterii publice.
De asemenea, se prevede prelungirea, din oficiu, a perioadei de acordare a stimulentului de inserţie pentru persoanele care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016, se aflau în plată, prelungirea sau reluarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei în cazul celor care au optat, în baza reglementărilor anterioare, pentru concediul de până la 1 an, dar şi reluarea, tot din oficiu, a plăţii drepturilor în cazul în care au fost suspendate ca urmare a neachitării impozitelor şi taxelor locale, inclusiv pe perioada de suspendare.
Proiectul mai stabileşte că persoanele care au născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 şi care nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 111/2010, dar îndeplinesc condiţiile mai favorabile referitoare la cele 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de naşterea copilului, pot beneficia de drepturile conferite de lege, de la data depunerii cererii.
În plus, la solicitarea indemnizaţiei de creştere a copilului va fi suficientă depunerea în copie a documentelor justificative şi confruntarea acestora cu originalul, fără a mai fi nevoie de legalizarea lor. Mai mult, în cazul copiilor născuţi în străinătate, certificatul/extrasul de naştere va fi solicitat în traducere autorizată, nu şi legalizat, ca până acum.
Conform actualei legi indemnizația minimă a fost majorată de la 600 lei la 1.062 lei. De asemenea, s-a eliminat plafonulu maxim al indemnizației,care era stabilit la 3.400 de lei indiferent de leafa mămicii.