Agențiile terestre din România pot să-și reprimească clienții, cu respectarea unor măsuri de igienă și de distanțare între pariori, informează gsp.ro, care citează surse din industria pariurilor.
Încheierea stării de urgență duce și la redeschiderea caselor de pariuri terestre, închise în ultimele două luni.
Societățile din industria pariurilor au obținut de la Guvern aprobarea reluării activității, cu condiția respectării unor reguli stricte, notează
gsp.ro.
Statul ne-a transmis regulile noi pentru funcționare, dar nu ne-a dat și un program exact, știm doar că trebuie să ne reducem activitatea la mai puține ore.Surse din industrie:
”Deocamdată, totul rămâne închis, până la informații mai clare. Sperăm ca măcar la 1 iunie să redeschidem activitatea agențiilor terestre”, au spus, pentru Libertatea, reprezentanții unei alte companii.
Circa 14.000 de case de pariuri terestre sunt în România.
Pe perioada în care competițiile sportive au fost întrerupte, s-a putut paria online pe jocuri online. Vineri, 15 mai, se reia Bundesliga germană. În ultimele săptămâni, s-a jucat doar în Belarus, Nicaragua ori Insulele Feroe, unde tocmai a debutat sezonul.