Rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi
toate simţurile şi te rog cu lacrimi:
Până când Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pamânt?
Până când vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?
Până când vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor?
Înşelându-i că să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slava şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant!
Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Iisus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezeu.
Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică pentru propavăduirea evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi.
Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta.
continuarea pe pagina urmatoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.