Mergi direct la conținut »
Sebastian Cucoș, numit la șefia Jandarmeriei București, la un an de la violențele din 10 august!
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Sebastian Cucoș, numit la șefia Jandarmeriei București, la un an de la violențele din 10 august!

Sebastian Cucoș, numit la șefia Jandarmeriei București, la un an de la violențele din 10 august!

Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei Române înlocuit din funcție după violențele de la mitingul din 10 august 2018, a fost numit la conducerea Jandarmeriei Capitalei.

De Andreea Radu,

Colonelul Sebastian Cucoș ocupa, până astăzi, funcția de împuternicit prim-adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major al Jandarmeriei Române.

Sebastian Cucoș a mai fost șef al Jandarmeriei București în perioada
iunie 2016 – august 2017.

Potrivit informațiilor, la protestul anunțat anul acesta pe 10 august, în București, Sebastian Cucoş nu va coordona jandarmii, deoarece este în concediu.

Anul trecut, Sebastian Cucoș se afla la conducerea Jandarmeriei Române în momentul reprimării mitingului din Piața Victoriei din 10 august 2018.

La acel moment, șeful Jandarmeriei a spus, având o mână pe drapelul țării și o alta pe o icoană, că jandarmii care au intervenit în Piața Victoriei și-au făcut datoria, iar cei vinovați de comiterea violențelor vor fi investigați de instituțiile statului.

Sebastian Cucoș a fost schimbat de la conducerea Jandarmeriei pe 14 august 2018, prin decizia ministrului de Interne, Carmen Dan. În locul său,
Ionuț Sindile a fost numit șef al Jandarmeriei.

În prezent, Cucoş este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, după violenţele din 10 august 2018, dosarul fiind instrumentat de DIICOT.

Nu rata mâine un reportaj video într-un loc miraculos! Reporterul Libertatea Andreea Archip a fost pe platourile înalte din Kenya, acolo unde un român antrenează atleții care domină sportul lumii
Recomandări

Nu rata mâine un reportaj video într-un loc miraculos! Reporterul Libertatea Andreea Archip a fost pe platourile înalte din Kenya, acolo unde un român antrenează atleții care domină sportul lumii

Pe 15 august 2018 cel de-al doilea mandat de șef interimar al instituției deținut de Cucoș expirase și, pentru că legea interzice o a treia numire interimară, conducerea Jandarmeriei a fost preluată de Ionuț Sindile.

Luni, ministrul Mihai Fifor l-a demis pe șeful Jandarmeriei, Ionuț Sindile, care a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în dosarul reprimării violente a manifestanților din 10 august 2018.


Close
Închide
  Close