Nimeni, niciodata, nu a ajuns pe scaunul de inspector scolar general la numai 35 de ani, asa cum a reusit Daniela Nedelcu, „ministrul” invatamantului din Capitala. Tanara inspectoare visa de mica sa fie profesoara si se declara un suporter infocat al echipei de fotbal Rapid Bucuresti.
Cea mai tanara „generaleasa” din invatamantul romanesc a stiut intotdeauna ca va fi profesoara. Era micuta de tot cand isi confectiona cataloage si „elevi” din hartie si se juca „de-a scoala”. Daniela era foarte aproape sa se nasca pe camp, desi tatal ei este medic.
„Tata este doctor, dar nu a putut mosi pentru era necesara aparatura si supraveghere medicala speciala. Altfel, tata era medic de tara si facea toate, de la scos tenia, pana la imprumutat haine bolnavilor saraci”, povesteste Daniela Nedelcu. Cand avea 10 ani, familia s-a mutat in Capitala, in cartierul Progresul. „Mi s-a spus ca scoala din Bucuresti nu se compara cu cea din provincie si ca trebuie sa muncesc mult ca sa fac fata. Jucariile mele erau cartile si papusile. Am inventat jocul de-a scoala si confectionam din hartie cataloage si elevi”, mai spune Daniela Nedelcu.
A „facut” liceul la „Lazar”, iar la 17 ani a fost pentru prima oara indragostita. „Amorul a durat pana cand am ajuns in facultate, cand totul s-a sfarsit firesc, desi amandoi eram pasionati de fizica. Am terminat Facultatea de Fizica in 1989, sef de promotie, cu media generala 9,92 si am avut de ales repartitie intre „Sava” si „Lazar”. Asa am ajuns colega de cancelarie cu fostii mei profesori, care m-au primit nesperat de bine. Cand am devenit diriginte, am stiut ca am realizat tot ce mi-am dorit in viata”, povesteste tanara inspectoare sefa.
Domnul Nedelcu a cucerit-o nu facandu-i declaratii infocate de dragoste, ci cu un rendez-vous la muzeu, la „Antipa”, sa vada dinozaurii. In plus, el avea acasa o biblioteca imensa, bogata in literatura SF, lectura preferata a Danielei. „De 12 ani, este cel mai bun prieten al meu”, il eticheteaza ea.
De sase ani, bucuria vietii lor se numeste Ioana Ruxandra, o fetita autoritara, pentru care mama isi gaseste timp sa-i prepare prajituri si sa o duca la gradinita, dimineata devreme.
„Nu mi-e rusine sa spun ca fac piata in cartier si car 25 de kilograme de fiecare data”, spune amuzata „generaleasa”.
Din noiembrie anul trecut, Daniela Nedelcu este oficial „sefa” scolilor din Bucuresti si „raspunde” de soarta a sute de mii de elevi si profesori. Ceea ce nu inseamna ca nu are timp sa urmareasca meciurile de fotbal ale „Rapiduletului”, cum isi numeste ea echipa de suflet. Acum, din pacate, nu mai are timp decat sa urmareasca la televizor meciurile Rapidului. Cu toate acestea, nu si-a „pierdut” din obieciurile oricarui infocat microbist: se enerveaza cumplit la ratari si chiuie de bucurie la gol.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!