Șefii companiilor Nuclearelectrica și Hidroelectrica i-au spus lui Bogdan Ivan că renunță la 20% din salariu. Care sunt averile și salariile celor doi

 2 comentarii
Stânga Karoly Borbely, șeful Hidroelectrica și în dreapta Cosmin Ghiță, șeful Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, șeful Nuclearelectrica, a anunțat că va renunța la 20% din salariul său, iar inițiativa a fost urmată și de șeful Hidroelectrica, după cum a anunțat ministrul Bogdan Ivan, la Antena 3 CNN.

Șefii Nuclearelectrica și Hidroelectrica au anunțat că renunță la 20% din salariu

Șefii celor două companii de stat i-au spus ministrului Bogdan Ivan că vor renunța la 20% din salariul, în condițiile deficitului bugetar și al problemelor cu care se confruntă în prezent economia românească.

Ministrul Energiei a fost cel care a anunțat deciziile celor doi, duminică seara, în timpul unui interviu acordat la Antena 3 CNN. Bogdan Ivan spune că indemnizațiile șefilor din companiile de stat nu pot fi schimbate integral pentru că astfel România ar pierde bani din PNRR.

„Eu nu puteam să mă duc la colegii mei și să le cer să facă un lucru, pentru că până reașezăm indemnizațiile durează cel puțin 2–3 luni, și nici nu poți schimba integral, că e jalon PNNR – ceea ce ar implica modificarea jalonului și pierderea a 1 miliard de euro pentru România.

Așa că am virat înapoi 20 % din salariul meu. Cosmin Ghiță a făcut același lucru aseară. Directorul Hidroelectrica mi-a spus că va proceda la fel în Consiliul de Administrație”, a spus ministrul Energiei, la Antena 3 CNN.

Ce salariu și ce avere are Cosmin Ghiță, șeful de la Nuclearelectrica

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a comentat recent situația salarială a directorului Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță. Potrivit Adevărul, acesta primește o remunerație lunară de 70.000 de lei (aproximativ 14.000 de euro).

După cum arate detaliile din ultima declarație de avere, Cosmin Ghiță câștigă aproximativ 840.965 de lei pe an din salariul încasat de la Nuclearelectrica.

Acesta a anunțat că va renunțat la 20% din venit după ce ministrul Energiei a luat aceeași decizie. Cosmin Ghiță a postat un mesaj pe platforma LinkedIn, acolo unde și-a comunicat decizia.

„Cred cu convingere că leadershipul autentic presupune asumare, inclusiv dincolo de atribuțiile de serviciu. De aceea, am decis să susțin în mod direct, ca persoană fizică, proiectele care contribuie la consolidarea programului nuclear civil din România, donând 20% din salariul meu către statul român pentru inițiative relevante în acest domeniu strategic”, a scris Cosmin Ghiță, la acel moment.

Ce salariu și ce avere are șeful Hidroelectrica

Karoly Borbely, președintele directoratului Hidroelectrica și lider al UDMR, deține o avere impresionantă, potrivit Observatorulph.ro. Familia sa are în proprietate nouă terenuri, trei apartamente, două case și un BMW 320.

Conform sursei citate, Borbely are în conturi bancare 650.000 de lei, 12.613 euro și 39.000 de dolari. De asemenea, deține ceasuri și bijuterii în valoare de 15.000 de euro, după cum scrie în declarația de avere.

Cariera sa la Hidroelectrica a început în 2015 ca director de strategie. În 2019 a ajuns în Consiliul de Supraveghere, iar acum este CEO. Sursa citată menționează că fiecare dintre cei cinci directori încasează o indemnizație de 38.462 de lei, lunar.

Ministrul Energiei a decis să își taie 20% din salariu

Vineri, Bogdan Ivan a postat un mesaj pe Facebook, prin care anunța că își taie 20% din salariu. Ministrul Energiei spune la acel moment că a virat suma statului român și explica faptul că a luat această decizie înainte să îi roage și pe colegii săi din companiile de stat să facă același lucru.

„Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român. Înainte de a le cere tuturor colegilor din companiile de stat din subordinea ministerului, e normal ca eu să fac acest gest.

Acum le cer şi lor, şi directorilor şi membrilor în consiliile de administraţie şi de supraveghere să facă acelaşi gest, într-un element de normalitate în care nu putem să cerem doar oamenilor care au venituri mici, doar familiilor tinere aflate la început de drum sau doar bunicilor care au pensii mici să strângă cureaua şi să fie solidari cu România în aceste momente. Eu am făcut-o, invit şi pe ei să o facă”, a spus Bogdan Ivan, pe Facebook.

Ce a răspuns Ilie Bolojan când a fost întrebat dacă își taie din salariu

Vineri seara, premierul Ilie Bolojan a fost întrebat dacă își va tăia și el 20% din salariu, așa cum au procedat mai mulți miniștrii din cabinet.

„Cei care mă ştiu ştiu că nu fac gesturi populiste (…) Vă anunț în perioada următoare dacă este cazul”, a spus Ilie Bolojan, precizând că fiecare politician este liber să ia orice decizie își dorește, însă a explicat că el nu a luat o astfel de hotărâre.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost primul demnitar care a anunțat vineri că a virat statului român 20% din salariul său de ministru. Acest gest a venit la o zi după ce și-a exprimat disponibilitatea de a-și reduce salariul cu 20%, cu condiția ca și directorii companiilor din subordine să procedeze la fel.

În acest context, Flavius Cladoveanu, directorul general al Incertrans, a devenit primul șef dintr-o companie de stat care și-a redus voluntar salariul considerabil, de la 53.910 lei la 14.000 lei pe lună, ca urmare a presiunii publice și a inițiativelor promovate de ministrul Economiei, Radu Miruță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ClaraM 14.07.2025, 11:58

    Mda, 20% pentru ei e mai nimic, dar ca sa-si mentina posturile si sa nu fie controlati au devenit dintr-o data solidali. Salarii plafonate prin lege nu asa o autoreducere temporara, nu asa se rezolva inechitatile.

  • Avatar comentarii

    Nerasist 14.07.2025, 12:04

    Cine are mai mult de 4 ani în instituții de stat să facă o pauza de alți 4 ani. Asta cu 20% e o jignire poate pentru o luna, că nu putem verifica daca este adevărat luna de luna. Și oricum e prea puțin. 80% și va cred doar daca pot verifica că nu își trage sporuri și indemnizații.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!