Pasiunea pentru sporturile de lux se extinde printre membrii Guvernului. Daca premierul Calin Popescu Tariceanu s-a instalat la Palatul Victoria cu tot cu motociclete si colectia de masini de epoca, un alt ministru liberal, Sebastian Vladescu, i-a urmat exemplul si a trecut in randul motociclistilor. Pentru ca nu putea lasa onoarea democratilor “nereperata”, seful ANAF, Sebastian Bodu, vine tare din urma.
Motociclete, masini de epoca, echitatie, pilotarea elicopterelor, vioara si dans sportiv. Acestea sunt cateva dintre pasiunile de lux pe care le au guvernantii, fiecare din hobby-uri fiind extrem de costisitoare pentru un om obisnuit. Calin Popescu Tariceanu este campion, caci in afara de motocicletele de fite pe care le are – din nefericire una avariata recent intr-un accident – mai are si o colectie de bijuterii pe patru roti, masini de epoca ce fac deliciul participantilor la trafic, atunci cand seful Guvernului isi scoate sotia la o plimbare la sosea. Sebastian Vladescu este si el un pasionat al cailor putere pe doua roti, insa nu se baga la masini de epoca.
Sebastian Bodu vrea si o masina de epoca
În schimb, din urma vine tare seful Fiscului, democratul Sebastian Bodu. Mare amator de inedit, Bodu a trecut prin toate: a facut vioara, echitatie, dans sportiv. Acum e mort dupa ATV-uri. Si, mai nou, a pus ochii pe o masina de epoca. Nu este in cea mai buna stare de functionare, asa ca presedintele ANAF a dus “batrana doamna” in service, la evaluare. “Este o masina Volkswagen foarte interesanta, dar daca ma costa mai mult de 5.000, hai 8.000 de euro sa o pun pe picioare, nu o mai iau. Abia saptamana viitoare voi afla exact costurile”, ne-a marturisit Bodu.
Pana cand va vedea daca se va califica in “categoria grea” a Guvernului, alaturi de Tariceanu, Bodu a profitat din plin de vizita pe care a facut-o la sfarsitul saptamanii trecute in filiala PD condusa de Mircea Man, in Maramures. În varful muntilor, in statiunea Izvoarele, Sebastian Bodu a gasit locul pentru a se rasfata cu doua dintre hobby-urile sale: echitatia si ATV-ul. Pentru ca avea ligamentele la un genunchi inca in recuperare dupa accidentul pe care l-a avut la un sport mai lumesc, la fotbal, Bodu nu a vrut sa incalece un armasar naravas, cerand in schimb “cea mai blanda iapa”. Dupa mai bine de o jumatate de ceas de mers la pas pe cal, a vazut in spatele hotelului cateva ATV-uri. Si s-a hotarat: nu pleaca pana nu da o tura.
O scurta plimbare insa s-a transformat intr-un adevarat tur de forta, caci la un moment dat Bodu a disparut de tot, lasand pedistii sa faca pariuri daca se mai intoarce sau il prinde noaptea pe coclauri si se rataceste. Cel care trebuia sa tina aproape de ministru, gazda, democratul Mircea Man, a avut ghinion. A inecat ATV-ul si nici dupa jumatate de ora nu a reusit sa il porneasca, fiind impins putin pe alei sa simta si el adrenalina sportului extrem, dar mai cu masura.