De Dragoș Tănase,

Ghimiş a depus în urmă cu două zile raportul în vederea pensionării şi îşi va continua activitatea de la conducerea Poliţiei Caracal până la finalul lunii septembrie, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres.

Comisarul-şef Costel Ghimiş conduce Poliţia Caracal începând din data de 5 august.

Anterior, a fost şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, iar în 2017, timp de câteva luni, a fost şef al Poliţiei Caracal.

La finalul anului 2017, Ghimiş a încercat să ocupe postul de şef al Poliţiei Caracal, prin concurs, însă funcţia a fost obţinută de Nicolae Mirea, care a luat o notă mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale, adică 7,95, în timp ce Ghimiș obținuse nota 5,80.

Nicolae Mirea a fost înlocuit de la conducerea Poliţiei Caracal, la finalul lunii iulie, din cauza modului în care a fost gestionat cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, iar în luna august s-a pensionat.

După dispariţia Alexandrei Măceşanu, la conducerea Poliţiei Caracal şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a urmat un adevărat val de înlocuiri, plecări şi pensionări.

În ultimele două luni, s-au pensionat Nicolae Mirea, fostul şef al Poliţiei Caracal, şefa Secţiei de Poliţie Rurală Osica (la care este arondată şi comuna Dobrosloveni), Violeta Mirea (soția lui Nicolae Mirea), şi adjunctul IPJ Olt, Laurenţiu Neţoiu, acesta din urmă fiind împuternicit în funcţie pe 29 iulie.

Citeşte şi:

Cazul Caracal – raport final IML: oasele din gropile din curtea lui Dincă sunt de origine animală

Ce nu s-a văzut din reconstituirea în care Dincă a povestit și a arătat cum a ucis-o pe Luiza. Aproape șase ore de jale, furie și un drum la capătul căruia au rămas trei pumni de cenușă

EXCLUSIV | Ca după război! Cum arată curtea lui Gheorghe Dincă după săptămâni întregi de cercetare criminalistică

Câți bani a câștigat Anamaria Prodan ca prezentator al emisiunii "Gospodar fără pereche"! Ce spune vedeta care a înlocuit-o
GSP.RO

Câți bani a câștigat Anamaria Prodan ca prezentator al emisiunii "Gospodar fără pereche"! Ce spune vedeta care a înlocuit-o

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor
HOROSCOP

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor