legii plus indexarile aplicabile tuturor categoriilor de bugetari. Avand 57 de volume, bugetul pe 2005 poate fi considerat cel mai voluminos proiect de dupa ’89. Pe langa cifrele frumusele alocate celor 15 ministere plus numeroaselor agentii, proiectul aloca si sume deloc de neglijat salariilor pe care aceasta categorie de bugetari le va avea. Cel mai mare salariu este evident al presedintelui tarii. Al doilea om in stat, respectiv presedintele Senatului, nu se bucura de un salariu mai mare decat al presedintelui Camerei Deputatilor sau al premierului. incepand cu decembrie 2004, aceste trei functii vor fi retribuite cu peste 48 de milioane lei brut.
Din punct de vedere al salariului de baza, se pare ca este mai rentabil sa fii vicepresedinte de Senat sau de Camera Deputatilor, decat ministru. Astfel, primii doi vor avea un salariu de peste 44 de milioane lei, in timp ce salariul unui ministru nu se ridica la peste 42 de milioane.
Cat priveste salariul unui senator sau deputat „simpli”, si acesta va cunoaste o crestere. De la aproximativ 36 milioane, cat au in prezent, mandatul viitor le va aduce o indemnizatie care sare usor peste 38 de milioane. Ministrii, ministrii delegati, seful Cancelariei, dar si liderii de grupuri de la Parlament sau presedintii de comisii vor avea aceleasi lefuri, mai exact de circa 42 de milioane. „Sanctionat” financiar este secretarul general al Camerei sau Senatului care are „doar” 38 de milioane. Aceste salarii sunt exprimate in sume brute. O suma destul de mare se va aloca prin viitorul buget de stat promovarii imaginii si interesului Romaniei peste hotare. 224 de miliarde se vor duce strict pentru acest domeniu. si in ceea ce priveste finantarea partidelor politice grija Executivului a reprezentat alocarea a aproximativ 70 de miliarde.
Un accent se va pune insa si pe finantarea cu peste 132 de miliarde a programului de informare si prezentare a imaginii Romaniei. Birourile Permanente reunite au stabilit, ieri, programul de lucru la proiectul de buget astfel incat pe 15 noiembrie acesta sa primeasca votul Camerelor reunite. Pana luni, toti senatorii si deputatii vor trebui sa prezinte amendamentele la proiect, dupa care vor incepe discutarea lui la comisiile de specialitate.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! CTP îl desființează pe Traian Băsescu: 'Ultimul coțcar’ HALUCINANT ce a mai zis
Playtech.ro
ȘOC! CTP îl desființează pe Traian Băsescu: 'Ultimul coțcar’ HALUCINANT ce a mai zis
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Observatornews.ro
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama