Planeta K2-18b, aflată la 120 de ani lumină de noi, ar putea fi locuită

Folosind datele trimise de telescopul spațial James Webb, oamenii de știință au identificat urme de substanțe chimice care, pe Pământ, sunt produse doar de organisme vii, scrie DailyMail.

Exoplaneta se numește K2-18b și se află în constelația Leu, orbitând o stea pitică roșie. Planeta se află în așa-numita „zonă locuibilă”, unde condițiile sunt similare cu cele de pe Pământ și permit existența apei în stare lichidă.

„Este cea mai puternică dovadă de până acum a existenței vieții în afara sistemului nostru solar”, spun cercetătorii.

Toate datele indică semne clare de viață

Astronomii au detectat în atmosfera planetei două substanțe, DMS (dimetil sulfid) și DMDS (dimetil disulfid), care pe Terra sunt produse aproape exclusiv de microorganisme marine.

„Tot ce știm despre această planetă ne duce către un singur scenariu, spre o lume acoperită de oceane, bogată în viață”, a spus profesorul Nikku Madhusudhan, coordonatorul cercetării.

Nivelurile acestor gaze sunt extrem de ridicate. Dacă pe Pământ ele sunt prezente în concentrații de sub o parte pe miliard, pe K2-18b s-au înregistrat niveluri de peste 10 părți pe milion.

Miniștrii Guvernului AUR, dacă George Simion devine președinte: oameni de afaceri, traseiști politici și admiratori ai Mișcării Legionare
Recomandări
Miniștrii Guvernului AUR, dacă George Simion devine președinte: oameni de afaceri, traseiști politici și admiratori ai Mișcării Legionare

Descoperirea care ar putea schimba istoria umanității

Planeta este de 2,6 ori mai mare decât Pământul și de 8,6 ori mai grea spun cercetătorii, care o consideră o „lume hyceană”, un nou tip de exoplanetă care are o atmosferă bogată în hidrogen și este acoperită de oceane adânci. Temperatura de pe K2-18b ar putea fi comparabilă cu cea de pe Pământ, însă anul durează doar 33 de zile, din cauza apropierii față de steaua ei.

„Decenii de acum înainte, s-ar putea să privim acest moment ca pe clipa în care am fost cu adevărat aproape de a descoperi că nu suntem singuri în Univers”, a mai spus profesorul Madhusudhan.

Totuși, cercetătorii sunt prudenți. Ei avertizează că e nevoie de mai multe date pentru a confirma că aceste substanțe nu au fost produse printr-un proces chimic necunoscut.

Pentru ca descoperirea să fie oficială, trebuie să atingă pragul de „cinci sigma”, adică probabilitatea ca semnalul să fie pură întâmplare să fie sub 0,00006%. În prezent, echipa a atins doar nivelul de „trei sigma”, adică o probabilitate de eroare de 0,3%. Se estimează că încă 16-24 de ore de observație cu telescopul James Webb ar putea clarifica totul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Mesaj emoționant pentru românii care nu ies la vot: „Dacă eu, la a 3-a zi după tratamentul de cancer mă pot duce, puteți și voi”
Adevarul.ro
Mesaj emoționant pentru românii care nu ies la vot: „Dacă eu, la a 3-a zi după tratamentul de cancer mă pot duce, puteți și voi”
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Horoscop 17 mai 2025. Peștii își văd viitorul în tonuri amestecate, cu lumini și umbre, destul de realist, până la urmă
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2025. Peștii își văd viitorul în tonuri amestecate, cu lumini și umbre, destul de realist, până la urmă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI