Un meci de fotbal între senatori şi deputaţi ar urma să se desfăşoare marţi pe unul dintre terenurile Academiei de Studii Economice, meci la care vor participa şi alţi parlamentari în afara celor social-democraţi. Anunțul a fost făcut de senatorul PSD Emanoil Savin, care a precizat că echipamentul este din partea Senatului, și îl vor face cadou celor de la Camera Deputaților, fiind măsra XL, pentru că ei sunt ”un pic mai dolofani”. Senatorii vor evolua în tricouri roşii, iar deputaţii vor purta tricouri albastre.
"Astăzi am venit cu echipamentul şi urmează să îi convocăm. Echipamentul, din partea Senatului, îl dăm cadou la cei de la Camera Deputaţilor. L-am făcut XL pentru deputaţi, pentru că sunt un pic mai dolofani ca noi. Şi echipamentul de la Camera Deputaţilor e tot aici la Senat. După-amiază, după plen, îl predăm”, a declarat Savin.
El a precizat că meciul durează două reprize a câte 30 de minute şi după aceea repriza a treia, intitulată "Procesul etapei".
Savin a mai spus că oraşul Buşteni sărbătoreşte anul acesta 110 ani de atestare documentară, iar România 100 e proiectul Centenarului.
"Buşteniul, anul acesta, face 110 ani de atestare documentară - 1908, iar România 100 e proiectul Centenarului. Cu ocazia Centenarului, la sfârşitul săptămânii, la Buşteni au avut loc: Cupa oraşului la schi, Cupa oraşului la fotbal, la Câmpina - festivalul mierii de albine", a menţionat senatorul social-democrat.