În afară de cei doi foşti miniştri, procurorii au dispus trimiterea în judecată a altor patru persoane: Gabor Kerekeş, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, Michal Susak, cetăţean ceh şi Mustafa Oral, cetăţean turc.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Codruţ Şereş este acuzat şi de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Michal Susak şi Mireca Călin Flore s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.

Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea S.C. Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a S.C. Romaero S.A. Bucureşti şi S.C. Avioane S.A. Craiova, aflate în portofoliul MEC – OPSPI, consultanţă în vederea privatizării S.N. Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării C.N. Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la S.C. Romtelecom S.A. din portofoliul MCTI.

Dată fiind calitatea de miniştri pe care Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy o deţineau la data comiterii faptelor, cauza a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.