Sergio Contreras „Koke” a fost eliberat condiţionat în iulie 2021, după ce a executat o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare.

Fostul fotbalist spaniol fusese arestat într-o vastă operaţiune antidrog, în anul 2019, operaţiune în cadrul căreia  au fost descoperite o tonă de haşiş, arme şi sume mari de bani.

Acum, un nou proces urmează să aibă loc luni, 27 martie, la Malaga. Koke şi alte 17 persoane, inclusiv fratele şi partenerul său, vor fi audiate, relatează presa spaniolă.

Inculpaţii care au ocupat o funcţie importantă în acest dosar, printre care și Koke, riscă o pedeapsă de 16 ani închisoare şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce alți inculpaţi, în funcţie de gradul de implicare, riscă pedepse cuprinse între patru ani şi şase luni până la un an de închisoare.

Potrivit datelor adunate de poliția spaniolă, se pare că Sergio Contreras „Koke” ar fi unul dintre șefii reţelei criminale şi ar fi asociat cu fratele său, care a fost şi el arestat.

În carieră, a evoluat pentru Malaga (Spania), Olympique Marseille (Franța), Sporting Lisabona (Portugalia), Aris Salonic (Grecia), Houston Dynamo (SUA), Rayo Vallecano (Spania), FK Baku (Azerbaidjan), Jahn Regensburg (Germania), Blooming Santa Cruz (Bolivia), North East United FC (India) şi Veria NPS (Grecia).

Sergio Contreras „Koke” s-a retras din activitatea competiţională în august 2016.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.