Sergiu Nicolaescu: "Am vrut să mă împuşc de trei ori"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Stă picior peste picior, dar cu cel drept bate un ritm doar de el ştiut. Poate e ritmul unui orologiu interior, care, la 13 aprilie, pentru Sergiu Nicolaescu va anunţa intrarea în anul 80 al existenţei. Cu figură de patriarh al vieţii, de pe care strălucesc, încă, zâmbetul şi privirea ce au sedus milioane de spectatori, cel care a adunat peste 50 de filme regizate în jumătate de secol îmi spune o poveste. A propriei vieţi.
Libertatea vă prezintă, în două episoade, existenţa tumultuoasă a lui Sergiu Nicolaescu: de la năzbâtiile copilăriei trăite în Timişoara şi revolverul pus la tâmplă de trei ori, până la căsniciile şi iubirile marelui regizor, care, la 80 de ani, trăieşte împăcarea adusă, de peste un deceniu, de cea de-a treia soţie, Dana Ionică.
S-a mutat din Tg. Jiu la Timişoara
Parcă ieri descoperea subteranele Timişoarei, oraşul în care părinţii lui, Pantilimon şi Sevastiţa, se mutaseră din Tg. Jiu, locul naşterii, pe când el nu avea decât 5 ani, pe strada Paris a oraşului de pe Bega. “În Timişoara am găsit, în joaca mea de copil, împreună cu prietenii mei, o reţea colosală de subterane, de tunele. Unele aşa de mari, încât un om călare putea merge pe-acolo”.
Războiul făcuse ca şcoala să dureze doar 3 luni pe an, restul timpului fiind al năzdrăvăniilor care azi ar putea să pară poveşti SF. “Furam obuze, arme. Din obuze scoteam praful de puşcă, lovindu-le cu ciocanul. Vara plecam în munţi, câte 2-3 luni, tot cu prietenii. Când se terminau proviziile luate de acasă, vânam câte-un animal şi-l făceam la foc. Aveam arme, dar nimeni nu se sinchisea. Era război”.
«Mi-era lehamite de tot»
Ca adolescent, şi-a pus pistolul la tâmplă. “Am vrut să mă împuşc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut- o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă”. Cei patru ani de liceu i-a făcut doar în doi. Aşa a ajuns ca la numai 16 ani să intre la facultate.
“De fapt, am reuşit la trei: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară. Dar am ales-o pe ultima. Visam să fiu marinar pe o navă militară. Şi acum ştiu pe de rost toate bătăliile navale din istorie. Toate amănuntele lor. M-au fascinat”.
Arestarea tatălui l-a determinat să renunţe la Marină
Din 1946 până în 1948, Sergiu Nicolaescu a făcut Institutul de Marină. Dar în 5 ianuarie 1948, Pantilimon, tatăl lui, era arestat.
“I s-a inventat ceva şi a făcut 7 ani, la canal. Dar adevăratul motiv fusese prezenţa lui la Săvârşin, înainte de plecarea regelui Mihai din ţară. Tata era inspector de drumuri şi poduri pe toată Transilvania. Îl chema, de fapt, Nicola. Era machedon. Dar eu m-am născut Nicolaescu”.
A urmat o perioadă tulbure pentru viitorul regizor. “Am renunţat la Marină. Acolo mi-ar fi găsit problemele din «dosar», cu tata. Cine mi-ar mai fi permis să devin ofiţer de Marină în acea Românie?”, spune deschizând larg braţele. Un unchi, frate de-al mamei, i-a sugerat să-şi piardă urma.
Comisarul Moldovan, leit cu unchiul Cambrea
“Îl chema Gheorghe Cambrea. Mare figură şi mare poliţist. El a fost modelul pentru personajul comisarului Moldovan din filmele mele”. Cambrea l-a învăţat şi “limbajul străzii”, şi “citirea” oamenilor după mici amănunte, aparent nesemnificative. Din 1950 a fost condamnat la 15 ani de puşcărie comunistă. Arestase, cândva, pe cine nu trebuia. Gheorghe David, considerat un erou comunist.
“Dar el era informator al Siguranţei. El se rugase de un- chi-miu să-l salte. «De ce să te arestez, mă, Limbă?» (n.r.- vă e cunoscută porecla de undeva, nu-i aşa?). Iar ăla i-a spus că avea de dat raportul. Puţini au ştiut că David era informator”. Muncitor la fabrica Ford Ne întoarcem la Marină. “Aveam probleme cu tensiunea, le-am amplificat şi am ieşit din sistemul ăla. Practic, mi-am ascuns originea. Dacă eram întrebat, spuneam că n-am părinţi. Am venit în Bucureşti şi m-am angajat muncitor la fabrica Ford. Încă exista. Eram la montaj, reparam motoare”. Asta a durat câteva luni. Timp suficient să se prezinte peste tot cu al doilea prenume, Sergiu. “Pe mine toată lumea în Timişoara mă ştia de Florin Nicolaescu. Am zis că aşa nu bat la ochi”.
În toamna lui 1948 reintră la Politehnică, la Facultatea de Mecanică. Tot cam pe atunci se mută în casa în care locuieşte şi azi. De fapt, în mansarda de deasupra apartamentului în care stă acum şi pe care l-a cumpărat în 1974. “În toţi anii studenţiei m-am întreţinut lucrând ca desenator. Făceam mai ales coperţi pentru reviste de copii.” Din 1953 e repartizat, ca inginer, la IOR, dar nu după multă vreme face schimb de posturi cu un coleg. Aşa ajunge inginer la cinematografie. Şi se-ntâlneşte cu filmul. Dar şi cu cea care avea să-i fie prima soţie.
Astăzi e premiera filmului Poker
Astăzi, la Cinema PRO, din Bucureşti, va avea loc premiera filmului “Poker”, cea mai nouă peliculă regizată de Sergiu Nicolaescu. Comedia cu nuanţe satirice spune povestea a patru băieţi, colegi de şcoală, ce îşi duc prietenia şi pasiunea pentru jocul de poker prin ani. Maturitatea îi găseşte pe cei patru dominaţi de aceeaşi pasiune pentru poker, jocul de cărţi căpătând acum însă semnificaţii mai dramatice, pline de intrigi, ilegalităţi şi de trădări, inclusiv între cei patru vechi prieteni. În rolurile principale îi veţi regăsi pe: Horaţiu Mălăele, Cătălina Grama (Jojo), Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Jean Constantin.
Citeşte în Libertatea de duminică despre femeile din viaţa marelui regizor
