La Forumul Economic Mondial, elita politică, economică şi academică din întreaga lume va discuta teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.

Întâlnirea anuală reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, iar în 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.

Reuniunea este și un moment prielnic pentru serviciile de escortă, care „sunt mai solicitate în perioada WEF”.

„Până acum avem 11 rezervări pentru diplomați și membri ai delegațiilor și 25 de întrebări pentru rezervare. Presupun că vor fi și mai multe”, spune directorul general al unui studio erotic din Oftringen, cantonul elvețian Aargau.

Patru ore costă clientul aproape 1.500 de euro, iar o noapte întreagă – până la 2.550 de euro.

Chiar înainte de pandemia de coronavirus, studioul din Aargau a trimis escorte la Davos, în timpul WEF. 

Angajatele noastre au mai fost la Davos, cu diplomați și șefi de delegație de la Forumul Economic. Unii își rezervă escorte pentru ei, dar și pentru ceilalți membri. Cea mai lungă rezervare a fost de trei zile.

Manager serviciu escorte:

Foto: Facebook Villa Velvet

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.