Sevil Shhaideh a fost inculpată în dosarul Belina. Este acuzată de abuz în serviciu

Comentează
Sevil Shhaideh, la intrarea în sediul DNA, unde a fost audiată în dosarul ”Belina”

Sevil Shhaideh a fost inculpată în dosarul Belina, miercuri. Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării este acuzată de abuz în serviciu acă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.Sevil Shhaideh a fost chemată miercuri la DNA pentru a fi inculpată oficial în dosarul Belina, fiind acuzată de abuz în serviciu.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă inculpaţii: Shhaideh Sevil, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave; Ionela Stoian ( fostă Vasile), director în cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave”, a precizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de presă.

Tot miercuri, procurorii DNA au dispus și extinderea urmăririi penale față de Adrian Gâdea, fost președinte al CJ Teleorman.

"În aceeaşi cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice şi extinderea acţiunii penale faţă de inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, sub aspectul săvârşirii, în forma complicităţii, a infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave", se mai menţionează în comunicat.

Sevil Shhaideh a fost inculpată în dosarul Belina. Acuzațiile procurorilor DNAâ

Procurorii susţin că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

"Concret, în perioada 23 septembrie 2013 - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale", se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate.

Procurorii mai susţin că inculpata Ionela Stoian, în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, întrucât nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare, nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare şi a contribuit la crearea unei reprezentări false aceloraşi ministere cu privire la contactele de închiriere deja existente.

"De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane. Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la Insula Belina şi Braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară 'curate', în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială", se mai arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, această activitate a fost coordonată de Adrian Ionuţ Gâdea, la acel moment preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi care nu mai prevedeau contractele de închiriere şi şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini.

În perioada iunie 2013 - septembrie 2013, acelaşi Gâdea a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va deveni HG 943/2013, deşi avea cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, şi a trimis neoficial către MDRAP documente în formă de proiect în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean.

Din anchetă a reieşit că, în urma acestor fapte, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său.

"În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfinţea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea (...) CJ Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman, pe de o parte, şi o societate comercială şi o altă persoană, pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean", se mai menţionează în comunicat.

Procurorii susţin că, în urma acestei din urmă fapte, prejudiciul estimat a fi creat judeţului Teleorman este de 5.646.237 lei, ceea ce reprezintă şi folosul obţinut de beneficiarii contractelor de închiriere.

"Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", precizează DNA.

FOTO: OCTAV GANEA / INQUAM PHOTOS

Un specialist român a măsurat radioactivitatea de la Cernobîl: ”20% dintre locuitorii din zonă s-au întors acasă după explozie”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
17:05
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Un colaj cu un castel restaurat
16:00
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
MONDEN
Arhiva foto
17:15
MasterChef România, 7 septembrie 2026. Ce se va întâmpla în prima ediție de la Pro TV. „Am avut surprize foarte mari”
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf junior | Foto: Instagram
16:54
Câți bani a plătit Anamaria Prodan pentru majoratul lui Bebeto: „Este prințul meu”. La petrecere au fost peste 100 de persoane
POLITIC
Cine este Luca Niculescu, propunerea de ministru de Externe în Guvernul lui Eugen Tomac
17:08
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Ilie Bolojan acuză PSD pentru că România a ratat sute de milioane de euro din PNRR și face bilanțul banilor din PNRR folosiți de România
14:50
Ilie Bolojan își apără măsurile dure luate: deficit mai mic cu 37% și reducerea cheltuielilor de personal
Ultimele știri
18:17
Inteligența artificială avansată va fi „un risc existențial pentru omenire”. ONU cere elaborarea rapidă a unor reguli internaționale
18:06
Un tată și fiul lui au murit într-un Lamborghini care a luat foc pe autostradă, lângă Paris
Analiză
18:00
Mari șantiere deschise chiar la începutul școlii sufocă Iașul. Restricții în cele mai aglomerate zone ale orașului
17:53
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
16:25
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
15:29
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Arhiva foto
13:22
Arome de mâncăruri asiatice, K-Pop și mii de zâmbete la Arena Națională. Cum s-a trăit ediția 2026 a Asia Fest, cel mai mare festival asiatic din Capitală
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Arhiva foto
15:40
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Angajaţii de la Şantierul Naval Mangalia au protestat pentru că nu și-au primit salariile de două luni
14:28
Șantierul Naval Mangalia poate fi vândut cu preț redus, după ce la primele trei licitații nimeni n-a făcut vreo ofertă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?