„Ne-am asumat, conform programului de guvernare, Codul administrativ, pachet de legi care modifică sau upgradează toate aceste nevoi pentru funcţionarea administraţiei publice. O lege importantă din acest pachet este statutul funcţionarului public. În acest moment sunt dezbateri săptămânale cu toate sindicatele, cu tot ceea ce înseamnă dialog social pe acest nou statut, unde am insistat să fie introdusă partea de evaluare profesională semestrial, şi nu anual şi introducerea indicatorilor de performanţă. Iar acolo unde nu sunt îndepliniţi indicatorii de performanţă sau la evaluarea semestrială nu se obţine calificativul satisfăcător, să existe posibilitatea de testare profesională”, a precizat Shhaideh.

Ministrul Dezvoltării Regionale speră ca anul acesta să poată fi recepţionate 862 de apartamente în blocurile ANL, în special în mediul urban. Potrivit oficialului MDRAPFE, în programul de guvernare sunt prevăzute să fie construite 2.500 de locuinţe ANL.

„Săptămâna trecută am adoptat bugetul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, sperăm noi ca în anul 2017 să putem recepţiona 862 de apartamente, dintre care 107 pentru specialiştii din sănătate, în special în mediul urban în această etapă. Pentru cei din mediul rural e o discuţie pentru autorităţile locale”, a precizat Shhaideh la Antena 3.

Ea a adăugat că chiria în locuinţele ANL se va calcula în funcţie de rangul localităţii şi de veniturile celui care beneficiază de această locuinţă ANL.

„Aici credem noi că am corectat marea nedreptate. Atunci când avem un om care are salariul minim pe economie, am impus ca indiferent de modul de calcul sau de valoarea care va ieşi din calculul acestei chirii, aceasta să nu depăşească 10% din veniturile familiei. Este o măsură care apără aceste categorii vulnerabile, aceşti oameni sunt la început de drum, nu au posibilităţile unei familii care are 20-30 de ani de viaţă şi merită această şansă din partea statului”, a mai spus ministrul.

Urmărește-ne pe Google News
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
GSP.RO
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Observatornews.ro
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Știrileprotv.ro
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Orangesport.ro
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea