SFÂNTA PARASCHEVA: La Iaşi a fost creată o aplicaţie care le va arăta pelerinilor străzile care se închid, dar şi zonele cele mai aglomerate. Aplicaţia, care poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil, va informa din timp şoferii despre traficul din oraş.
“În perioada pelerinajului şi a Sărbătorilor Iaşiului, strada care va fi închisă este Sarmizegetusa. Utilizatorii aplicaţiei vor primi automat rute ocolitoare în cazul în care vor dori să ajungă pe această stradă”, a explicat administratorul aplicaţiei.
Cuprins:
Autorităţile se aşteaptă la un aflux mare de turişti, dar spun că s-au pregătit pentru a nu fi probleme majore în trafic.
“Sunt aşteptaţi peste 600.000 de pelerini, aşa cum a făcut prognoza şi Ministerul de Interne. Poliţia rutieră va lua toate măsurile necesare pentru fluidizarea circulaţiei, fără a fi nevoie să avem restricţii majore”, a precizat Mihai Chirică, primarul interimar al Iaşiului.
Moaştele vor rămâne în faţa lăcaşului de cult până miercuri, 14 octombrie, când este sărbătorit şi hramul Sfintei Parascheva. Cuvioasa este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar credincioşii spun că aceasta vindecă surzi, muţi sau ologi doar prin atingerea raclei sfinte.