Tradiții de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie și el este cel care aduce copiilor cuminți cadouri în ghete. După el, vine doar Moș Crăciun, considerat și mai darnic.

Copiii au însă o mică teamă de Moș Nicolae, pentru că sfântului îi place să-i dojenească pe micuții care greșesc. Uneori, copiii obraznici și neascultători găsesc în ghetuțe o nuielușă, în loc de mult prea râvnitele cadouri.

În credința populară, Sfântul Nicolae mai este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină.

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă cregunte de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.

În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia fac repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou care vor avea loc.

CFR SA, firma statului căpușată de familii și politicieni cu salarii grase, deși căile ferate sunt un dezastru. „Oamenii lui Grindeanu” din fruntea companiei
Recomandări
CFR SA, firma statului căpușată de familii și politicieni cu salarii grase, deși căile ferate sunt un dezastru. „Oamenii lui Grindeanu” din fruntea companiei

Moș Nicolae, sfântul care vestește iarna

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Moș Nicolae a întinerit.

Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război, potrivit calendarulortodox.ro.

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

La nemți, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea imaginii creștine a Sfântului cu o figură păgână. Acesta este văzut de către germani ca un bătrân cu un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțele pe care copiii și le pregătesc minuțios pentru venirea Moșului, aceștia scriu în ajun o scrisoare în care apar toate dorințele lor, dar și câțiva morcovi pentru caii moșului.

De ce vor Elon Musk și alți magnați să submineze structurile UE. Companiile lor sunt investigate și amendate pe bandă rulantă în Europa
Recomandări
De ce vor Elon Musk și alți magnați să submineze structurile UE. Companiile lor sunt investigate și amendate pe bandă rulantă în Europa

Aflați și legenda lui Mos Nicolae

Ce simbolizează nuielușa de la Mos Nicolae

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte ca trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Sfântul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei și al copiilor, în religia ortodoxă, ceea ce îi dă dreptul să intervină în educaţia copiilor, potrivit tradiției creștine. Se spune că el îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Tradiția spune că nuieluşa pe care o primesc copiii trebuie să fie din măr, iar aceasta trebuie pusă apoi în apă şi dacă va înflori până la Crăciun înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a primit-o.

Colindul Sfântului Nicolae

Bucură-te, bucură-te,
Nicolae Mare Sfinte.
De la Mira Arhiereu
Temător de Dumnezeu

Îndreptător în credință
Ajutor în suferință
Când pe lume ai venit
Semnul crucii ai făcut

Dinu Gheorghe a murit. Fostul președinte al Rapidului avea 68 de ani
Recomandări
Dinu Gheorghe a murit. Fostul președinte al Rapidului avea 68 de ani

Nicolae Arhiereu
Temător de Dumnezeu
Miercurea și vinerea
Niciodată nu mânca

Pe bolnavi i-ai vindecat
Pe săraci i-ai ajutat
Creștinii din acest sat
Ție s-au încredințat
Creștinii din acest sat
Ție s-au încredïnțat…

sursa: crestinortodox.ro

Mesaje și urări de Sfântul Nicolae

  • „Bucuria lumii toată, zi de zi-n ușă să-ți bată, bunul Moș Nicolae să-ți dea, tot ce îți dorești și ai vrea!”
  • „Crede în ceea ce te poate face fericit! E doar o tradiţie care a trezit sentimente de bucurie în sufletul tău încă de la primul Moş Nicolae. Gândeşte-te că este acelaşi care are grija să vină la tine de fiecare dată”
  • „Sufletul tău să vibreze în armonie şi pace, iubirea să te primească în braţele-i pline de căldură şi duioşie, iar norocul să te urmeze oriunde. La mulţi ani, de Sf. Nicolae!”
  • „Moş Nicolae a venit la mine cu dragoste şi speranţă. Eu nu sufăr dacă nu vine încărcat cu daruri pentru cizmuliţele mele. Sunt norocoasă doar să ştiu că el există şi că îmi face familia fericita. Asa ca l-am trimis aseară pe Moş la ţine, să-ţi sufle în ureche fericirea. ..”
  • „Printre fulgi de nea imaginari m-am strecurat aseară la tine în căsuţă, să-ţi laş un cadou simbolic acolo în ghetuţă, dar te-am văzut dormind, asa ca ţi-am lăsat un pupic dulce pe obraz”.
  • „De Moş Nicolae este momentul în care ceea ce ne dorim devine realitate! Dacă eşti sănătos, fericit, înconjurat de cei dragi, atunci Moş Niculae a venit deja.”
  • „Sper ca sărbătoarea Sfântului Nicolae sa fie semnalul unui nou început, sa ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire si mai ales… multa dragoste!”
  • „Fiecare pas pe care-l faci în viaţa ta, să-ţi fie călăuzit de Sf. Nicolae. La multi ani binecuvântaţi!”
  • „Ziua de 6 Decembrie să aducă tuturor românilor multă sănătate şi fericire şi ca spiritul acestei zile sfinte să nu fie uitat.”

Vezi și cele mai frumoase mesaje de Sfantul Nicolae pe care să le trimiți sărbătoriților. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Dinu Gheorghe Jr., dezvăluiri teribile după ce tatăl său a fost găsit mort în apartament: „De abia aștepta să meargă la doctor! Din păcate nu mai e, s-a dus”. Exclusiv
FANATIK.RO
Dinu Gheorghe Jr., dezvăluiri teribile după ce tatăl său a fost găsit mort în apartament: „De abia aștepta să meargă la doctor! Din păcate nu mai e, s-a dus”. Exclusiv
Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Elle.ro
Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Cel mai căutat job de către români, la început de an. Salariile pot ajunge şi la 12.000 de lei
Observatornews.ro
Cel mai căutat job de către români, la început de an. Salariile pot ajunge şi la 12.000 de lei
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI