Un șofer timișorean a avut un ghinion incredibil. El și-a găsit mașina în flăcări pentru simplul fapt că a fost parcată la locul nepotrivit.Omul și-a lăsat mașina pe o stradă din centrul orașului, lângă niște tomberoane de gunoi. Din nu se știe ce motive, tomberoanele au luat foc, iar incendiul s-a întins și la mașină, a anunțat opiniatimisoarei.ro.
"În jurul orei 06:10 am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism pe strada Col. Enescu din Timișoara. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un ofițer și 6 subofițeri. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul s-a propagat la autoturism prin radiație de la două tomberoane aflate în apropiere", transmit reprezentanții ISU Banat.Mașina a ars în proporție de 60 la sută.