Bibliotecarul german Martin K., în vârstă de 49 de ani, şi-a părăsit de curând nevasta, preferând să convieţuiască pe viitor alături de animalul său de companie, o căţea de şase ani.

Iubitor al animalelor încă din adolescenţă, germanul din orăşelul Hamm şi-a uimit familia atunci când a anunţat că se desparte de femeia alături de care trăia de şase ani. “Încă din adolescenţă mi-am dat seama că sunt mult mai interesat de animale şi în special de câini decât de fete, de petreceri sau de jocuri”, declara Martin.

Acum locuiesc în casa de vacanţă

Germanul a urmat diferite tratamente pentru a putea trece peste această dragoste specială pe care o are faţă de câini, dar nu a reuşit. În cele din urmă a ales să se însoare şi să trăiască o viaţă normală. Neînţelegerile în cuplu au apărut însă atunci când neamţul a adoptat o căţeluşă pe nume Cindy de care s-a ataşat mai mult decât de soţie.

Şi, ca urmare, a ales să divorţeze şi să se mute împreună cu noua sa “iubire” într-o casă de vacanţă. “A fost dragoste la prima vedere”, îşi aminteşte acum neamţul. Acesta a ţinut însă să precizeze că nu este vorba şi de relaţii sexuale între el şi Cindy.

Urmărește-ne pe Google News
Cine este soția lui Dan Petrescu, are 46 de ani și arată superb. Adriana postează mereu imagini din sala de forță
GSP.RO
Cine este soția lui Dan Petrescu, are 46 de ani și arată superb. Adriana postează mereu imagini din sala de forță
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Observatornews.ro
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Știrileprotv.ro
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“