Abandonat in spatele gratiilor de propriul tata! Florin Cristian Florea (18 ani), unul dintre baietii manelistului Vali Vijelie, incarcerat cu doar cateva zile inainte de Craciun in Penitenciarul Rahova, nu a fost vizitat niciodata de cantaret.

Pe 19 decembrie, cu doar cateva haine de schimb si o bocceluta cu alimente, baiatul lui Vali Vijelie a fost adus la Rahova de politistii sectorului 6. In august 2005, pustiul impreuna cu un alt individ l-au talharit pe B. A. de un telefon mobil. Prejudiciul la acea vreme a fost estimat la 200 de lei. O nimica toata pentru un copil care putea avea tot ce-si dorea. Nu a tinut insa cont de sfaturile tatalui, celebrul manelist Vali Vijelie, care, nu de putine ori, a incercat sa stea de vorba cu copilul sau. ‘I-am spus sa lase infractiunile’, le-a marturisit cantaretul ziaristilor.

Pentru fapta sa, Florin Cristian Florea va sta in spatele gratiilor trei ani si jumatate. De doua saptamani, de cand a fost incarcerat, baiatul nu a avut prea multi vizitatori. Chiar daca au fost Sarbatorile de iarna, Vali Vijelie, ocupat probabil cu Revelioanele de pe la televiziuni, nu a gasit timp sa treaca pe la fiul sau, sa-i lase si lui o sarma, o piftie sau un caltabos.

Manelistul si sotia sa, Carmen, au doi copii

In varsta de 39 de ani, Vali Vijelie, pe numele sau Valentin Rusa, este casatorit cu Carmen, avand cu aceasta doi copii mici: Caty si Nutu. Baiatul care are probleme cu legea, Florin Cristian, este dintr-o relatie anterioara. Solistul s-a nascut in Bucuresti si a copilarit la Giurgiu. Numele de Vali Vijelie a fost ‘imprumutat’ de la un var, lautar ca si el.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, în care ajung puțini turiști. A renăscut din propria cenușă, are locuri de cazare ieftine și va avea centură. Ține pasul cu Sinaia, Bușteni sau Predeal și are deja zăpadă
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI