Cu puțin înainte să moară, fetele își povesteau într-un interviu viața chinuită pe care o duc din cauza bolii cu care se confruntă de când aveau 14 ani. Jurnalistul care a vorbit cu ele a spus că femeile nu au avut până la 42 de ani, ”iubit, nu au avut niciodată o slujbă şi nu au mers la universitate”.
Erau conștiente de boala lor, însă nu au căutat ajutorul, ba dimpotrivă: ţelul lor era să ajungă la 24 de kilograme şi apoi să moară. Cele două credeau că vor muri cât de curând şi vroiau să facă asta împreună. Recent, destinul pe care și-l prevestiseră s-a împlinit: un incendiu le-a cuprins casa, iar una dintre ele și-a găsit sfârșitul în flăcări, iar cealaltă a murit la scurt timp, la spital, din cauza rănilor.
Deși Claie și Rachel, erau consumatoare de heroină și aveau antecedente penale, fiind implicate în mici tâlhării și chiar la un moment dat una încercând să o sugrume pe cealalaltă, poliţia australiană susţine că incendiul a fost un accident. Drept urmare, oamenii legii de la Antipozi nu vor demara o anchetă în acest caz.