Concluziile acestui studiu au aparut in British Journal of Human Reproduction si intervin in clipa in care momentul de a-si intemeia o familie si a face un copil e amanat cat se poate: din 1980, procentul barbatilor cu varste intre 35 si 54 de ani care devin parinti a crescut cu 25% in SUA, arata Centrul National de Cercetari Statistice. Echipa a cercetat cazurile a 97 de barbati, cu varste cuprinse intre 22 si 80 de ani, si a descoperit ca, pe masura ce imbatranesc, calitatea spermei barbatilor scade. „Am descoperit ca din cauza varstei scade volumul spermei, ceea ce inseamna ca numarul spermatozoizilor e mai mic si sunt mai putin mobili”. Calitatea actiunii spermei incepe sa scada la barbati inca din jurul varstei de 20 de ani. La 30 de ani, probabilitatea ca mobilitatea celulelor din sperma sa fie sub normal e de 50%, ajungand ca la 80 de ani sa fie de 82%. Procesul de concepere a unui copil poate sa ia mai mult timp sau chiar sa nu mai aiba loc. Totusi, spre deosebire de cazul femeilor, ceasul biologic al barbatilor ticaie cu mai putina graba. „Se pare ca la barbati infertilitatea datorata varstei se instaleaza cu 15-20 de ani mai tarziu decat la femei”, spune dr. Stillman de la o clinica de fertilitate din Maryland. „Si daca pentru femei numaratoarea inversa ia sfarsit in jurul varstei de 35-40 de ani, la barbati se intampla pe la 50-60”. Specialistii recomanda evitarea unor factori toxici, ca fumatul si alcoolul, pentru barbatii care vor sa-si mareasca sansele de a deveni parinti. Si, bineinteles, sa se grabeasca!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.